Stilul unei legende: Tribut Tina Turner în imagini

Tina Turner s-a stins din viață seara trecută, la 83 de ani, lăsând în urmă o carieră excepțională, adorată și prețuită de miliarde de oameni din lumea întreagă. Astăzi îi aducem un tribut uneia dintre cele mai mari artiste, prin imagini de arhivă care surprind perfect stilul său legendar.

Tina Turner părăsește această lume după ce i-a oferit una dintre cele mai frumoase cariere dedicată muzicii și performance-ului. Regina Rock’n Rollului, cum este cunoscută la scară mondială, a scris istorie cu fiecare hit. Cine nu a fredonat până acum celebrele versuri ale pieselor What’s Love Got To Do With It, We Don’t Need Another Hero, The Best, Proud Mary sau GoldenEye, coloana sonoră a unuia dintre filmele James Bond?
Tina Turner a fost o artistă atât de îndrăgită, încât în 1988, odată cu turneul mondial Break All The Rules, a intrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare public în cadrul unui concert susținut de un singur performer (180000 de oameni). Fiecare hit a fost perfect susținut de timbrul puternic inconfundabil și de imaginea la fel de spectaculoasă pe care a promovat-o până la finalul carierei. Dacă în anii ’70 era cunoscută pentru curajul de a purta pe scenă ținute în stilul celor tipice Festivalului de la Rio, ceva mai târziu imaginea sa a devenit cu adevărat legendară.

În 2022, Barbie a lansat o ediție specială a păpușii, dedicată Tinei Turner, mai exact momentului lansării hit-ului What’s Love Got To Do With It, din 1984. Ținuta Barbie reproduce întocmai una dintre cele mai celebre apriții ale artistei, compusă din jacheta din denim, fusta scurtă din piele, dresurile din plasă și perechea de stiletto negri (celebră este perechea Christian Louboutin din piele velur, cu o baretă subțire aplicată pe partea din față, care susține perfect piciorul). Perioada 80s din cariera sa și-a pus amprenta pe întreaga activitate ce a urmat, inclusiv în ceea ce privește imaginea. Probabil că nu sunt prea mulți cei care nu ar recunoaște coafura specifică decadei optzeciste, cu părul vâlvoi, pe care Tina Turner l-a transformat într-un statement al propriei imagini.

Fusta mini și pantofii cu toc i-au lipsit de foarte puține ori din ținutele de scenă, care au strălucit întotdeauna din fiecare unghi. Trupul său atletic a făcut furori pe toate scenele lumii, prin rochiile semnate adesea de mari designeri precum Azzedine Alaia sau Gianni Versace, create special pentru a-i pune în valoare linia picioarelor, a brațelor sau a pieptului. Iar când nu a purtat mini, Tina Turner a optat pentru colanți din piele sau din latex, pentru corsete sau pentru costume care nu s-au abătut niciodată de la stilul consacrat.
Este imposibil să ne luăm rămas bun de la o astfel de legendă care lasă în urmă un repertoriu pe care multe generații de acum înainte îl vor trăi cu fiecare notă muzicală, însoțită de timbrul special al Tinei Turner.
Foto: hepta.ro