Very Peri, culoarea anului 2022 este aleasă special pentru a genera o stare de bine celor care o privesc și care o păstrează prin preajmă pe întregul parcurs al anului, fie că alegi să o porți, fie că alegi să îți redecorezi sau să-ți completezi căminul. Iată 10 obiecte prin care o poți integra în casa ta cu ușurință:
Very Peri este una dintre cele mai boeme nuanțe din repretoriul vast propus de Pantone. Fiin compusă din albastru și roșu, nuanța generează un efect liniștitor, pe de-o parte, și foarte creativ pe de altă parte. Institutul responsabil de culori a considerat potrivit să propună lumii o atitudine plină de speranță, de receptivitate în fața schimbărilor și relaxată în același timp. Dacă am apucat să vorbim deja despre Very Peri în materie de îmbrăcăminte, e momentul să trecem și la stylingul locuinței.
Set așternuturi English Home, 99,99 lei Perdea Jysk, 35 lei
Noi am căutat prin câteva shopuri piese ce pot fi ușor integrate într-o locuință, fie că stai într-un apartament, fie că stai într-o casă. Am căutat piese ușor de adaptat multiplelor stiluri, astfel încât să poți adăuga, fără să fie nevoie să schimbi întreaga față a casei tale (asta dacă nu vrei un nou început și în acest sens, desigur; dealtfel, nuanța e perfectă pentru pereții unui dormitor!)
Covor Ikea, 199 lei Măsuță Jysk, 75 lei
Very Peri e ușor de asortat cu o varietate cromatică variată ce include albul și diversele sale valențe, nuanțele deschise de lemn, beige, maro, albastru, galben sau verde. Iar în funcție de texturi, poți mixa două sau mai multe nuanțe pentru o imagine unitară a căminului tău.
Set suport farfurii English Home, 36,99 lei Veioză Ikea, 19,90 lei
Cel mai simplu este să apelezi la un set nou de așternuturi, la o lumânare decorativă cu parfum de lavandă, în perfect acord cu mesajul și cu nuanța în sine, la un set nou de farfurii sau de suporturi pentru masă, însă te încurajăm să ai curaj să îți schimbi și scaunul de birou, mai ales dacă lucrezi de acasă de doi ani, perdeaua sau una dintre măsuțele de cafea. Nu uita să îți acorzi momente de pauză, în care să privești cea mai dreamy nuanță din lume și să visezi cu ochii deschiși!
Pietre decor Meli Melo Deco, 12,99 lei Lumânare cu lavandă Meli Melo Deco, 24,99 lei
Foto: PR
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….