Andreea Leta ∙ September 7, 2020 ∙ 4 min read

Săptămâna aceasta la A list Designers boutique te așteaptă, în vitrină, o tendință în care nuanțele puternice au rolurile principale. 

Săptămâna aceasta am ales, pentru vitrina A list Designers boutique, una dintre cele mai efervescente tendințe de sezon. N-ai zice, atunci când mă vezi, că iubesc culorile, dar adevărul este că nimic nu se compară cu o combinație reușită de nuanțe puternice. Poate doar eternul negru, dar asta este altă discuție. Fuchsia, oranj și albastru sunt în leading roles săptămâna asta pentru cele trei ținute din vitrină.

Netflix and chill outdoors

Rochie și bluză Izabela Mandoiu, geantă Laura Olaru

Sunt câteva seriale în care moda pare să fie chiar mai importantă decât însăși acțiunea. Pentru clasicele Sex and the City sau Gossip Girl, și mai târziu, Girlboss sau The Carries Diaries, unii dintre cei mai apreciați stiliști din lume au creat outfiturile pe care nu le poți uita peste ani, indiferent de tendințe. Asta poate pentru că de multe ori o pată mare de fuchsia ți-a rămas întipărită pe retină. Mie, cel puțin, mi-a rămas. Astfel încât am căpătat o sensibilitate pentru rochiile midi sau scurte cu bretele subțiri, din bumbac satinat, pe care le găsesc potrivite pentru absolut orice. Așa că atunci când am găsit la Izabela Măndoiu o astfel de piesă, am zis că ar putea fi foarte frumos completată de un top cu un umerii căzuți și cu un volan, într-una dintre nuanțele de albastru componente ale nuanței rochiei. Și ca să fiu sigură că nu ai cum să o ratezi când treci prin fața magazinului, am adăugat și o geantă Laura Olaru într-o nuanță puternică de oranj, cu un design care mi-a amintit de accesoriile de pe vremuri. 

Heavy rain

Pelerină Dana Dinu, pantaloni Acob a Porter, geantă și curea Laura Olaru

Atunci când am ajuns vineri dimineață la București Mall Vitan, ploua torențial. Moment de care m-am bucurat foarte tare, căci îmi cam lipsise o ploaie adevărată. Când am văzut în colecția Danei Dinu pelerina oranj, dintr-un fâș de mătase extrem de plăcut și de glam, am luat-o ca pe un semn. Ploaia înseamnă belșug, deci să fie belșug de culoare și de materiale fine, întrucât am asortat pelerina cu o pereche de pantaloni din catifea, de la Acob a Porter. Ce-mi place foarte tare la ținuta asta este că, deși este extrem de lejeră și de casual, este exact așa cum îmi imaginez eu bogăția adevărată: finețe pe relaxare. Și pentru că am vrut totuși să păstrez feminitatea siluetei, am marcat talia cu o centură lată cu un detaliu geometric semnată Laura Olaru, și cu o geantă în aceleași linii, din colecția aceluiași designer. Griurile toamnei pot veni liniștite acum.

Why so serious

Sacou Georgette, maiou Nighters, pantaloni și geantă Laura Olaru

Atunci când mă gândesc la sacouri, nu mă gândesc neapărat la un cadru formal și la un costum office. Asta poate pentru că mai toți idolii mei din adolescență purtau pe scenă sacouri cu teniși, cu ace de siguranță, cu mâneci rupte sau cu tot felul de alte minuni. Pentru mine, sacoul e una dintre piesele care nu poate lipsi din garderobă, grație liniei sale clasice, foarte ușor de adaptat diverselor situații. Mai ales dacă e colorat! De exemplu, găsesc foarte bună ideea de a purta sacoul primăvara și toamna pe post de jachetă într-un outfit de băut cafeaua sâmbătă dimineața sau de mers într-o mică excursie pe unul din domeniile-parc din apropierea orașului. La asta m-am gândit atunci când am compus a treia ținută, cu ajutorul unui sacou Georgette, dintr-o stofă într-o nuanță superbă de bleu, unui maiou Nighters și al pantalonilor din piele Laura Olaru. 

Vino și alege-ți piesele preferate de la A list Designers boutique, în fiecare zi de la 10-22. Alături de noi sunt partnerii noștri de la București Mall Vitan și Mastercard.

Foto: arhiva personală

Related Posts

The Grand Avenue: Ice, ice, baby!

Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…

Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025 (VIDEO)

Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția de…

Zalando: Ce port de Sărbători?

Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…

C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie 

Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…

Unde găsiți revista A List Magazine nr. 33 – iarnă 2024/2025?

NU UITAȚI: revista A List Magazine este gratuită și o puteți lua din zecile de locuri simpatice (de…

Crazy Christmas 2024: Idei originale de cadouri pe care le găsești la târg

Crazy Christmas revine la Unirea Shopping Center (intrare din bulevardul Corneliu Coposu 2A) pe 7 decembrie, între orele…

Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea a III-a) 

Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…

Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea II) 

Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…

Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea I) 

Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…

Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market

Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…