Luna iulie este o adevărată declarație de feminitate la Alist Designers boutique, unde ne vom întâlni cu trei branduri care au pus eleganța și farmecul pe primul plan. ELLIS, Ioana Dumitrache și Magic Charms vin alături de noi, în spațiul din București Mall Vitan.
Dacă prima lună de vară a însemnat încă o perioadă de acomodare cu temperaturile crescute, dar și un prilej bun să ne facem planuri de vacanță, de acum înainte e clar că știm exact cum ne dorim să se desfășoare sezonul estival. Printre diversele tipuri de evenimente la care iei parte, cu siguranță îți vei face timp atât pentru picnicurile boeme, câr și pentru serile prețioase dedicate unor ceremonii importante. Iar pentru fiecare dintre acestea, avem câte ceva special!
ELLIS este un brand cu o poveste și cu o istorie impresionantă, ce a început acum mai bine de 30 de ani, pe care o vom descoperi împreună cu prilejul prezenței brandului la Alist Designers boutique. Este imposibil să nu fi remarcat creațiile spectaculoase, ne referim mai ales la rochiile de gală purtate de personalitățile importante de pe scena filmului, a teatrului, din televiziune sau din lumea sportului. Iar acum ai ocazia să fii tu cea care adaugă o pagină în acest basm.
Ioana Dumitrache este una dintre cele mai îndrăgite personalități din social media, care și-a transpus bucuria și feminitatea în rochiile care te vor însoți în cele mai frumoase călătorii din acest sezon. Culoare, efervescență și optimism. Stilul nu are măsură, așa că îndrăznește să îți compui cele mai cool ținute cu piesele pe care le vei găsi aici.
Magic Charms completează repertoriul lunii iulie prin bijuteriile fine din metale prețioase și perle, pe care le poți adapta atât de ușor personalității tale. Alege-le pe cele care te definesc și care te inspiră, de la piesele de inspirație mistică, la cele care declară iubire și încredere.
Partenerul nostru în proiectul ce susține designerii și brandurile locale este București Mall Vitan. Ne vedem în zona de lounge, de la parter!
Foto: PR
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Crazy Christmas 2024: Idei originale de cadouri pe care le găsești la târg
Crazy Christmas revine la Unirea Shopping Center (intrare din bulevardul Corneliu Coposu 2A) pe 7 decembrie, între orele…
Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…
Chestionarul Alist Designers boutique: Astăzi aflăm mai multe despre Wax’n Magic
Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu Wax’n Magic, brandul de lumânări pe care îl găsești…
Chestionarul Alist Designers boutique: Astăzi ne răspunde ownerul brandului My Perfume Theory
Alist Designers boutique este gazda unei selecții generoase de branduri locale în această perioadă. Astăzi vorbim cu Astrid…
Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze
Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…
Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…
Chestionarul Alist Designers boutique: PoeticAlb completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă astăzi cu PoeticAlb, un brand cu o estetică diafană, sculptată în in,…