KAN este unul dintre numele pe care ne mândrim să le avem la Alist Designers boutique. Dacă nu ai apucat să ne vizitezi în spațiul de la parterul București Mall Vitan, grăbește-te, mai ai doar o săptămână în care găsești aici piesele a căror poveste a călătorit din Mexic până la noi. Manuela van Vloten-Sabarez, fondator și creative director, ne împărtășește drumul de la pasiunea pentru borderiile indigenilor, la piesele create în România din materiale sustenabile.
Cum a început povestea KAN? Care a fost drumul de la idee la prima colecție?
Povestea KAN a început acum mai bine de 6 ani in Mexic. Locuiam acolo si m-am îndrăgostit de o tipologie de broderii lucrate manual de indigenii din platoul central al Mexicului. Procesul broderiei manuale mă pasiona enorm, coloristica acestora și unicitatea lor. Indigenii care urmau să ne brodeze primele colecții KAN locuiau în condiții sărăcăcioase, însă sufletele le erau de o nemărginita bogăție.
Am știut imediat că vreau să pornesc în aventura KAN cu ideea de a promova frumusețea acestor broderii tradiționale pe haine cu design contemporan. Împreună cu comunitatea de indigeni, împărtășeam aceeași iubire de oameni, natura și animale, lucru care a solidificat armonios fundația KAN.
După doi an, mutându-mă din Mexic și cu dor de Romania, am decis că e momentul să continui KAN acasă. Astfel, acum avem o producție 100% Made in Romania, unde lucram alături de oameni pasionați nu doar de moda, dar si de mediul înconjurător.
Cum definești stilul KAN? Care sunt principalele caracteristici ale clientei KAN?
Stilul KAN îmbină estetica romantică ‘joie de vivre’ cu pragmatism, prin diferite detalii precum: mâneci bufante și poet, funde supradimensionate și croi atemporal, atent construit pentru a contura mai multe tipuri de siluetă. Dragostea noastră pentru culoare se regăsește în fiecare colecție, prin materialele atent alese în tonuri vibrante, care reflecta farmecul vieții și au scopul de a ne reaminti sa căutăm mereu frumosul în jurul nostru.
Femeia KAN dorește ca piesele ei vestimentare sa îi sublinieze feminitatea, să îi sporească încrederea de sine și să îi reflecte valorile in același timp, printre care iubirea pentru oameni, animale și mediu înconjurător. Astfel, piesele garderobei ei sunt preponderent din materiale naturale si organice, în care povestea sustenabilității din spatele brand-ului rezonează cu propriile-i valori și convingeri.
Cum simți în acest moment poziția designerilor români pe piață? Care este receptarea publicului?
Cred că sunt designeri români care sunt deja foarte consacrați. Au ani de munca și pasiune în spate, și-au clădit un nume în industria modei naționale și internaționale. Sunt o inspirație pentru brand-urile mai tinere și pentru cei care aspira sa aibă un brand vestimentar. Receptarea publicului din țară cred că este una foarte pozitivă. Există un spor de bucurie, chiar și de mândrie, pentru o românca atunci când poartă un brand românesc. Cred că pentru publicul internațional, eticheata „Made in Romania” este un calificativ al calității sporite.
Care a fost cea mai mare provocare profesională de până acum și cum ai depșit acest moment?
Suntem un brand sustenabil. Să avem un lanț de aprovizionare responsabil față de mediu și la preturi decente pentru a putea oferi clienților noștri prețuri competitive, a fost o adevărată provocare.
Lucram cu furnizori care produc materiale naturale, certificate organic, vopsite cu coloranți naturali, care au certificate de reciclare, consum scăzut al apei, purificare a apei după ce e folosita in procesul de colorat al țesăturii, etc. Toate acestea sunt costisitoare pentru furnizori si se reflecta in prețul materialelor, și, ulterior, al hainelor. Cred totuși că, în timp, am triat din furnizorii existenți și căutat noi alternative de furnizori eco și astfel am reușit cu fiecare colecție să facem față și mai bine acestei provocări.
Ce ne poți spune despre piesele care se află la Alist Designers boutique până la finalul acestei luni?
Am ales împreuna cu echipa un mix de haine de primăvara-vara si de toamna-iarna. Cele de primăvara-vara sunt colorate si romantice, cu funde extra voluminoase, rochii foarte vaporoase și printuri ludice. Sunt printre ultimele piese rămase din colecția respectiva, le găsiți la preturi extrem de atractive și promit că vor fi cele mai îndrăgite companioane în vacanțele cu soare și în promenadele estivale. Sunt toate făcute din inuri și bumbacuri, pe care le importăm de la dragi furnizori irlandezi și englezi, la fel de pasionați de sustenabilitate ca noi.
Colecția de toamnă-iarna este garnisită cu piese vestimentare din tartan din lână organică în culori jucăușe de verde și liliac, lyocell organic și bumbac organic. O să descoperiți haine care pot deveni adevărate piese de rezistență ale garderobei, care scot orice ținuta din anonimat și pot fi purtate ani la rând, nu doar un sezon!
Foto: PR
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Crazy Christmas 2024: Idei originale de cadouri pe care le găsești la târg
Crazy Christmas revine la Unirea Shopping Center (intrare din bulevardul Corneliu Coposu 2A) pe 7 decembrie, între orele…
Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…
Chestionarul Alist Designers boutique: Astăzi aflăm mai multe despre Wax’n Magic
Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu Wax’n Magic, brandul de lumânări pe care îl găsești…
Chestionarul Alist Designers boutique: Astăzi ne răspunde ownerul brandului My Perfume Theory
Alist Designers boutique este gazda unei selecții generoase de branduri locale în această perioadă. Astăzi vorbim cu Astrid…
Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze
Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…
Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…
Chestionarul Alist Designers boutique: PoeticAlb completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă astăzi cu PoeticAlb, un brand cu o estetică diafană, sculptată în in,…