La Alist Designers boutique avem alături de noi un brand special, inspirat de un element al naturii despre care aflăm mai multe acum, chiar de la fondatoarea LEMNeria, Iulia Zamfir.
Cum a început povestea brandului tău? De ce LEMNeria?
Începutul poveștii “Lemneria” a pornit acum trei ani in urma din dragoste pentru bijuterii atipice, dar simple, lemne, dar și pentru tradiții și simboluri. Am debutat cu o colecție “Bucurii tradiționale”, deoarece am vrut ca începutului drumului sa fie marcat de dragostea mea față de tradițional și, in același timp, sa fie un omagiu adus înaintașelor noastre.
Lemnul, pentru mine, este un material divin care poartă o poveste datorită fenomenelor naturii pe care le îndură, a biodiversității in mijlocul căreia se află. Astfel, am considerat ca cel mai potrivit nume pentru brand este LEMNeria
Ce te inspiră atunci când creezi o colecție sau o serie de piese? Cum alegi materialele?
Avantajul în industria creativă este libertatea de a transpune în creațiile noastre exact ce simțim în acel moment și ce dorim să transmitem.
Eu, fiind o persoană empatică, am în centrul colecțiilor trăiri și sentimente. Însă, principala sursa de inspirație este natura. Chiar dacă am piese în care nu este integrat lemnul, cromatica este aleasă din natura. Întâlnesc combinații cromatice atât de speciale, încât imi este greu sa nu le reproduc.
Prețuind atât de mult natura, folosesc materiale naturale care completează și pun în evidența lemnul și care sunt prietenoase cu mediul. Doresc foarte mult ca LEMNeria sa fie un brand sustenabil prin materialele pe care le folosim pentru crearea bijuteriilor, dar și a activității ca ansamblu. Pentru a oferi un exemplu, în urma tăierii lemnului, rezultă părți din lemn pe care le putem arunca, însă multe bijuterii au rezultat folosind chiar aceste “rămășițe”.
Cum arată sau cum ai descrie profilul clientei ideale?
în principal, clientele noastre sunt persoane care apreciază simplitatea, deoarece liniile folosite în creațiile noastre sunt linii drepte, culori uni care permit purtarea pieselor la cât mai multe ținute. Crearea pieselor versatile este un principiu important pentru noi. Sunt persoane care pețuiesc natura, iar bijuteriile LEMNeria oferă posibilitatea de a purta natura în spațiul urban.
Cum receptează publicul filosofia brandului tău? Am văzut că fiecare piesă are un nume interesant (Suflet, Ispita), cu o poveste aferentă, legată de întregul concept
Din fericire publicul simte că totul este făcut cu suflet și în proporție foarte mare persoanele care cumpără bijuterii lemneria sunt clienți fideli. Povestea fiecărei bijuterii îi oferă acesteia valoare emoțională, iar clientele, atunci când le poarta, de fapt poarta o emoție, o poveste, nu doar o bijuterie.
Ce îmi poți spune despre colecția pe care ai adus-o la AList Designers Boutique?
La Alist Designers Boutique am venit cu două colecții, “Vreascuri” și “Sentimente”.
„Vreascuri” este un manifest împotriva defrișării și tăierii ilegale a pădurilor. Aceasta colecție este compusă din coliere ce au in centru vreascuri adunate din pădurile tăiate ilegal. Vreascurile sunt puse în valoare de pietre semiprețioase.
Am încercat în acest mod să ofer o nouă viață lemnului care este supus pieirii. Colecția “Sentimente” a apărut în urma pandemiei când am stat mai mult cu noi și am reușit sa ne descoperim. Prin această colecție dorim sa îndemnam să ne prețuim mai mult, sa ne acceptam și sa ne arătam acea latura sensibilă și autentica a noastră și celor din jur, fără să ne mai temem de asta.
LEMNeria este la Alist Designers boutique până pe 31 mai, în zona de lounge de la parterul București Mall Vitan.
Foto: PR
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025 (VIDEO)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția de…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Unde găsiți revista A List Magazine nr. 33 – iarnă 2024/2025?
NU UITAȚI: revista A List Magazine este gratuită și o puteți lua din zecile de locuri simpatice (de…
Crazy Christmas 2024: Idei originale de cadouri pe care le găsești la târg
Crazy Christmas revine la Unirea Shopping Center (intrare din bulevardul Corneliu Coposu 2A) pe 7 decembrie, între orele…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea a III-a)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea II)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea I)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…
Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…