La Alist Desginers Boutique te așteaptă, până la sfârșitul lunii, unul dintre cele mai sensibile branduri pe care le-am avut alături până acum în acest proiect. Fior înseamnă o serie de povești, simboluri și sentimente, pictate pe fibra de bumbac a unor piese vestimentare. Loredana Munteanu ne spune cum a început povestea brandului ei:
Cum a început povestea brandului tău? Cum ți-a venit ideea cămășilor pictate?
Simt că ”ideea” m-a însoțit de-a lungul a 12 ani, fără să fiu conștientă că aș putea să-mi asum această direcție artistică. A prins o oarecare formă, în vara 2020, după eliminarea restricțiilor de lockdown, când am ales să pictez pentru mine o cămașa alba masculină cu tot dorul de mare.
Pe plajă, am întâlnit o veche prietenă care mi-a admirat cămașa și și-a dorit instant una pictată similar. Ulterior, prietenii ei i-au admirat cămașa și s-a cam dus vorba. Erau practic primele ”comenzi”, fără să realizez că aș putea face din acest lucru ceva serios.
Atunci, eram într-o perioadă cu multe proiecte anulate sau pe hold, aveam tot timpul din lume, mă încercau tot felul de emoții, iar datorită încurajărilor celor dragi, m-am adunat și am creat contul de instagram @wear.fior
Am căutat în lista mea de notițe intitulată- ”cuvinte preferate din limba română” unde am găsit ”fior” și am știut că asta e. am vizualizat cum apare pe șira spinării îndată ce îmbraci cămașa. Tot atunci, mi-am dat seama că vreau să mă nișez, să pictez/personalizez povești doar pe cămăși masculine. Dintotdeauna, le-am găsit cele mai simple, versatile și sexy itemuri din garderoba oricui.
Care sunt sursele de inspirație pe care te bazezi de obicei?
Poate fi orice, e important să rămân curioasă, să observ ce e în jur, să ascult, să închid ochii, să fiu în natură, să-mi cultiv bucuriile constant, să mă simt liberă.
Cum arată sau cum ai descrie profilul clientei ideale?
Cred în oameni, în sentimente, în relații, în experiențe, dar mai mult în modul în care reușim să le dăm sens în viața noastră. Așa e și cu o cămașă, desigur nu ea face pe om, dar pictată și personalizată poate spune o poveste despre sine. Mă gândesc la femeia care simte să se alinieze cu emoțiile ei, să spună ceva despre ea și altfel, are preocupări în zona artistică, e simplă și cu un șarm nelumesc.
Cum vezi tu schimbările în fashion în acest moment și care este experiența ta personală sau ca brandding ultimii doi ani? Ai fost sau ești inspirată de evenimentele din prezent?
Sincer, nu prea dau importanță. Cu unele lucruri sunt la curent pentru curiozitatea mea, dar nu influențează modul în care mă îmbrac sau mă port. Fac aproape mereu doar ceea ce simt, altfel nu am ce să ofer real.
Ce îmi poți spune despre colecția pe care ai adus-o la A List Designers Boutique?
Mă bucur mult că sunt la A list Designers Boutique, mulțumesc pentru oportunitate. chiar dacă inițiam am avut rețineri, din diverse motive, dar am dat curs aceastei experiențe vizuale, tot din curiozitate.
Fiind produse personalizate/ nu gândesc în colecții, ci în elemente cheie. Am ales să pictez o serie de cămăși albe masculine, din bumbac cu focus pe inimă, buze, ori siluete minimale -senzuale completate de mesaje statement. În final, se poartă povestea personală!
Foto: PR
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025 (VIDEO)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția de…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Unde găsiți revista A List Magazine nr. 33 – iarnă 2024/2025?
NU UITAȚI: revista A List Magazine este gratuită și o puteți lua din zecile de locuri simpatice (de…
Crazy Christmas 2024: Idei originale de cadouri pe care le găsești la târg
Crazy Christmas revine la Unirea Shopping Center (intrare din bulevardul Corneliu Coposu 2A) pe 7 decembrie, între orele…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea a III-a)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea II)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea I)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…
Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…