Nadia Vișan ne vorbește despre comoara ascunsă în fiecare dintre bijuteriile Anyoli: emoția. Inovatoare și foarte elegante, bijuteriile Anyoli aduc o tehnologie specială pe piața din România, despre care am aflat totul chiar de la fondatoarea brandului.
De unde a pornit ideea de bijuterie vie, care poartă un mesaj special pentru destinatar?
Sunt o persoană ce caută permanent emoții pure și caută să dăruiască bucurie oamenilor din jurul ei. Și cum altfel poți bucura un om decât oferindu-i o parte din tine, o parte din sufletul tău? Așadar, am pornit de la premisa că, deși nu există un cadou 100% perfect, există posibilitatea de a putea însufleți cu o poză, un mesaj, un video sau chiar Biblia, o bijuterie, astfel încât destinatarul să te aibă aproape, indiferent de situație sau distanță. Folosisem sistemul NFC înainte de a mă gândi la acest nou proiect ce poartă numele de Anyoli și cu ajutorul lui am reușit să îmi îndeplinesc „menirea” de a fi mesagerul bucuriei. Tot ce trebuie să faci este să atingi bijuteria de telefon, iar datorită sistemului NFC încorporat în telefoanele de ultima generație, destinatarul poate vedea ceea ce tu îți dorești să transmiți.
Ai vreo bijuterie care are o însemnătate pentru tine? Care ar fi povestea acesteia?
Am pus o parte din mine în fiecare dintre bijuteriile Anyoli. Cu toate acestea, mă simt cu adevărat atrasă de lănțișorul ce are crucea reinterpretată, ce pare a fi și un trifoi cu patru foi. Acesta este simbolul recunoștinței mele față de Divinitate pentru tot ce mi-a oferit și pentru fiecare moment în care a fost necondiționat alături de mine. Tocmai de aceea, vă ofer o recomandare profund personală, și anume: în bijuteriile din colecția Dio, puteți încărca Biblia, astfel încât să vă simțiți mult mai aproape de Divinitate și protejați.
Idealul bijuteriilor Anyoli este aceea de a suda și de a evidenția legătura dintre oameni. Dar dacă ar fi să dai o proprie definiție a conexiunii, cum ar suna aceasta?
Conexiunea este puntea invizibilă care face legătura între două sau mai multe suflete. A găsi persoana cu care să simți că ai o conexiune este din ce în ce mai greu în zilele noastre. De aceea, dorim să ajutăm oamenii să își solidifice conexiunile astfel încât să nu se piardă, să nu se ruineze și mai ales să nu se uite.
Bijuteriile Anyoli se bazează pe o tehnologie inedită. Ne poți povesti puțin despre cum funcționează și despre aplicația prin care totul este posibil?
Toate darurile Anyoli au implementată această tehnologie – data on things. Acesta face posibilă însuflețirea bijuteriei, astfel încât emoția ta să ajungă la destinatar. Cum am precizat mai sus, telefoanele de ultimă generație ce au NFC pot vizualiza mesajul prin aplicația Anyoli. Formula pentru această magie este foarte simplă și inovativă. Descarci aplicația, atingi bijuteria de telefon, apoi te bucuri de cadoul tău viu. Acest concept patentat reprezintă îmbinarea tehnologiei cu emoția pură.
Ce se află în spatele designului bijuteriilor? Care sunt principalele surse de inspirație?
Sursa de inspirație este chiar viața mea, oamenii cu care mă conectez, întâmplările la care iau parte sau la care sunt protagonistă. Mă inspir din natură, din toate lucrurile mici care îmi fac sufletul imens și din toate provocările pe care le dezlănțuie o emoție puternică.
La ce surprize ne sugerezi să ne așteptăm în viitorul apropiat?
Tot ce pot îndemna oamenii să facă este să ne urmărească în continuare așa cum au făcut-o până acum. Ceea ce am căutat prin brandul Anyoli au fost noi căi de a ne conecta cu persoanele speciale din viață noastră și cel mai important, cu noi înșine, deoarece atunci când dăruiești cu adevărat, dăruiești o parte din tine.
Este vreo persoană deosebită la care te duci cu gândul atunci când vorbești despre Anyoli?
Fără doar și poate, la Dumnezeu, nu îl văd, dar îl simt pretutindeni lângă mine. El este cel ce mi-a oferit oportunitățile, oamenii și energia pentru a pune bazele acestui brand – Anyoli. De fiecare dată când am căutat răspunsuri, mi le-a oferit, de fiecare dată când aveam nevoie de ajutor, mi l-a dat, și de fiecare dată când aveam nevoie de ascultare și înțelegere, El a fost lângă mine. www.anyoli.ro
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…
Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze
Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…
Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…
Chestionarul Alist Designers boutique: PoeticAlb completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă astăzi cu PoeticAlb, un brand cu o estetică diafană, sculptată în in,…
Chestionarul Alist Designers boutique: Provocative Concept completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu Provocative Concept, un brand care a pornit dintr-o pasiune pură, pusă…
Chestionarul Alist Designers boutique: IUnique completează frazele noastre
Începem de astăzi seria Chestionarul Alist Designers boutique, ca să îi cunoaștem mai bine pe designerii pe care…
Garderoba funcțională: Ce înseamnă și cum o poți adopta
Poate că ai mai văzut sau auzit pe undeva sintagma asta „garderobă funcțională”, dar dacă nu ai apucat…