BAFTA 2020 a fost un eveniment mult așteptat de către cei care iubesc eleganța clasică pe covorul roșu, fiind unul dintre cele mai rafinate evenimente. Am făcut și noi o trecere în revistă a tuturor prezențelor de seara trecută și iată care au fost ținutele noastre favorite:
Pentru BAFTA 2020, stiliștii s-au orientat către croieli clasice, dar extrem de sofisticate. Alegerea materialelor prețioase și opțiunea pentru o accesorizare minimală, au contribuit la eleganța întregului eveniment.
Printre primele opțiuni cromatice a fost eternul negru, misterios, senzual și sinonim cu evenimentele black tie, și nu doar dintr-o coincidență lexicala. Emilia Clarke, Rooney Mara, Gillian Anderson sau Margot Robbie au optat pentru negru, în diverse forme și volume, de la rochii ample, la modele ce urmăresc linia corpului. Preferata noastră, însă, este ținuta lui Saoirse Ronan, semnată Gucci, datorită simplității absolute, echivalent al adevăratei eleganțe redată de liniile perfecte ale corsajului și al fustei.
Apoi a urmat contrastantul alb, de la varianta lui pură, extrem de luminoasă, purtată de Pixie Lott, la albul cu o ușoară tentă roz, precum cel al rochiei alese de Kaitlyn Dever. Ducesa de Cambridge a ales, de asemenea, o ținută albă, îmbogățită cu broderie aurie.
Nici nuanțele puternice nu au lipsit de pe covrul roșu al BAFTA 2020, Charlize Theron alegând să poarte o rochie Dior într-o nuanță de mov pe care nu o poți trece cu vederea. Nici Jodie Turner Smith nu s-a lăsat mai prejos și a pășit pe red carpet într-o nuanță tonică de galben. Texturile metalice au avut o reprezentată extrem de apreciată din punct de vedere vestimentar, Zoe Kravitz, care a strălucit la propriu într-o rochie aurie Saint Laurent. Pastelurile au fost și ele prezente, Renee Zellweger purtând una dintre cele mai bune ținute, semnată Prada, în nuața fondantelor.
Dar dacă e să ne referim la apariții cu adevărat spectaculoase, nu putem să nu vorbim despre rochiile cu pene, adevăratele fascinații ale momentului. Scarlett Johansson, Vick Hope și Jessie Buckley au fost cele mai frumoase păsări exotice ale serii, grație opțiunilor vestimentare care celebrează una dintre cele mai speciale tendințe ale anului.
O altă surpriză a serii premiilor BAFTA 2020 au fost jucăușii franjuri, cu un efect special mai ales în mișcare. Alice Eve și Hildur Gudnadottir au fost îndrăznețele care au optat pentru acest tip de ținute.
Foto: Hepta
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…
Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze
Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…
Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…
Chestionarul Alist Designers boutique: PoeticAlb completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă astăzi cu PoeticAlb, un brand cu o estetică diafană, sculptată în in,…
Chestionarul Alist Designers boutique: Provocative Concept completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu Provocative Concept, un brand care a pornit dintr-o pasiune pură, pusă…
Chestionarul Alist Designers boutique: IUnique completează frazele noastre
Începem de astăzi seria Chestionarul Alist Designers boutique, ca să îi cunoaștem mai bine pe designerii pe care…
Garderoba funcțională: Ce înseamnă și cum o poți adopta
Poate că ai mai văzut sau auzit pe undeva sintagma asta „garderobă funcțională”, dar dacă nu ai apucat…