Dana Săvuică este dovada clară că vârsta este doar un număr. Efervescentă, mereu la modă, cu zâmbetul pe buze, trăindu-și viața cu optimism, călătorind, iubind, făcând ceea ce îi place. Așa o știu pe Dana de peste 15 ani. Și, așa cum doar ea știe să o facă, a transformat un episod dureros din viață (pierderea prietenului său patruped chiar la începutul pandemiei), într-o colecție specială de tricouri pe care le găsiți în această perioadă la Alist Designers Boutique, din București Mall Vitan.
Dintotdeauna ai fost pasionată de modă. Care este cea mai importantă lecție învățată în cariera de fotomodel?
Cea mai importantă lecție este aceea de a crea propriul stil în funcție de cine ești tu, de personalitatea ta, nefiind o fashion victim. Zina Dumitrescu le spunea manechinelor ei că o femeie cu stil este cea care și dacă poartă un sac pe ea, prin atitudine și mișcare, păcălește ochiul privitorului transformând sacul într-o haină elegantă.
Cum ți se pare că a evoluat moda în ultima vreme? Ce îți place și ce nu?
Îmi place că este extrem de versatilă, pe gustul și genuri diferite, dar nu-mi place că și-a pierdut eleganța și feminitatea. Tocmai ce vorbeam cu o prietenă că a fost la un botez în de acum celebrul trening din catifea…
Care ar fi tendințele pe care le-ai încerca în această primăvară?
Îmi place că a revenit stilul safari, îmbinând elemente masculine și feminine în culorile pământului.
Care este cel mai purtat obiect vestimentar din garderobă?
Blugii. Am blugi în toate nuanțele. A ajuns un produs extrem de versatil, fiind purtat atât casual cu sneakers, cât și elegant cu pantofi stiletto. Îi port atunci când n-am inspirație, când simt nevoia de confort, dar și când mi se activează apetitul de a experimenta anumite ținute.
Dar piesa de suflet din dressingul tău?
Am mai multe piese de suflet, inclusiv haine și accesorii din anii ’70 ale mamei mele. Stilul acela îmi place cel mai mult. Pantaloni evazați cu talie înaltă, cămași cambrate cu imprimeuri colorate, lanțuri lungi la gât și cercei loophole, ochelari rotunzi supra dimensionați, bandane și eșarfe colorate, pălării cu boruri mari, inele multe pe degete etc.
Ai un proiect foarte frumos alături de The F Factor. Cum a început această colaborare?
Pe cei de la The F Factor Clothing i-am descoperit anul trecut în Vama Veche. M-a atras colecția lor de tricouri și hoodies prezentată pe plajă, calitatea materialelor împreună cu imprimeuri și mesaje cool, inedite.
Această colecție care poate fi găsită și în București Mall Vitan, la Alist Designers Boutique, are și un scop umanitar… Ne poți spune cum ți-a venit aceasta idee?
Am lănsat o mini colecție dedicată prietenilor noștri patrupezi, tricouri care au mesaje și poze super cool cu animale de companie, materialele fiind din bumbac 100% organic în culorile verii 2021, roz, galben, alb, negru. Colecția poartă numele și chiar câteva imagini cu cățelul meu, Sushi. Anul trecut l-am pierdut în urma unei boli declanșată de babesioza care m-a adus pe ultima sută de metri la singura bancă de sânge pentru animale domestice din România, Hemopet Blood Bank. Pentru Sushi a fost prea târziu, dar atunci am aflat că și animalele au nevoie de transfuzie de sânge! Am aflat despre câini eroi care donează sânge, ai căror stăpâni sunt extrem de conștienți de importanța acestui gest care poate salva vieți!
Ce le transmiți celor care vor să –și achizionționeze un astfel de tricou?
Colecția de tricouri este foarte cool! Este realizată din cele mai bune materiale și este gândită pentru a aduce zâmbetul pe buze celui sau celei care poartă tricoul. Modelele sunt și pentru femei, bărbați, dar și copii. O parte din vânzări se duce direct către banca de sânge Hemopet. Așa că ești cool de 2 ori! Purtând tricoul e un social statement care duce mesajul nostru mai departe!
Ce pregătești în vara asta?
În afara de călătoriile care au ajuns aproape o meserie pentru mine, promovând destinații de travel, atât în țară cât și în străinătate, în paralel pun voce pentru cărți care au și varianta de audiobooks, alături de Daniela Nane, Mihai Călin, Maia Morgenstern, Raluca Moianu și alții. Audiobook-urile narate de mine se găsesc pe www.citeste.ro. Îmbin pasiunea de a citi cu un job care mi-a ieșit în cale odată cu pandemia. Apariții la emisiuni, o pagina pe Facebook dedicată bunelor maniere, Etiquette by Dana Săvuică susținută și de o rubrică la emisiunea Vorbește Lumea de la ProTV. Și, pe partea de fashion, sunt în pregătiri pentru a lansa o colecție de costume de baie cu un brand italian ce se va regăsi în câteva locații pe litoralul românesc. În rest, încerc să navighez pe valul de social media, gestionând 3 conturi de Facebook, Instagram, Tik Tok, canalul de Youtube și site-ul danasavuica.ro.
Alături de noi în proiectul Alist Designers boutique se află partenerii de la Electrolux și de la București Mall Vitan.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025 (VIDEO)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția de…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Unde găsiți revista A List Magazine nr. 33 – iarnă 2024/2025?
NU UITAȚI: revista A List Magazine este gratuită și o puteți lua din zecile de locuri simpatice (de…
Crazy Christmas 2024: Idei originale de cadouri pe care le găsești la târg
Crazy Christmas revine la Unirea Shopping Center (intrare din bulevardul Corneliu Coposu 2A) pe 7 decembrie, între orele…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea a III-a)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea II)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea I)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…