A List Magazine ∙ August 7, 2020 ∙ 2 min read

Florile au inspirat-o, iar dansul a motivat-o. Silvia Balan-Vițelaru a profesat ca avocat timp de 4 ani, după ce a absolvit facultatea de Drept. Însă pregătirile pentru propria nuntă au făcut-o să realizeze că se regăsește cel mai mult într-o meserie creativă, în care adoră să îmbine culori, detalii, forme – prin care să pună accent pe feminitate. Tot pregătirile de nuntă au făcut-o să descopere un alt domeniu în care s-a simțit liberă să se exprime: dansul, în special salsa. Cursurile de dans au făcut trecerea de la noutate la pasiune și de aici până la creațiile vestimentare a mai fost doar un pas.

Pe măsură ce am început să merg mai mult la cursuri și la evenimentele organizate în comunitatea salsa, mi-am dorit să mă bucur de un echipament de dans nu doar confortabil, dar și atrăgător și variat. În plus, la festivalurile de salsa, fiecărei seri îi corespunde un dress code diferit. Și cum eu sunt o persoană căreia îi pace să respecte toate dress codurile, dar îmi era greu să găsesc o ținută care să fie și comodă pentru dans, și sexy, și spectaculoasă, am început să mi le fac pe comandă. Iar atunci când colegele mele mă întrebau unde găsesc aceste ținute, că ar fi vrut și ele, am decis să creez propriul brand de îmbrăcăminte. Destinat nu doar dansatoarelor de salsa, ci tuturor celor care își doresc un stil diferit, caracterizat de confort și lejeritate, dar și foarte feminin, în același timp.” Așa s-a născut O’La La Outfits, un brand de haine lejer și confortabil, ce pune accent pe culoare și pe elemente feminine: volane, talie subliniată, materiale vaporoase.

Unele dintre piesele pe care ea spune că le-ar purta în fiecare zi a acestei veri sunt Dianthus, fusta petrecută tip spaniol, topul și pantalonii scurți cu buline Lonicera, salopeta Bupleurum, rochia Eucalipt sau topul Emerald Vine.

În plus, în businessul Silvei se regăsesc cele două surse de inspirație ale sale, pentru că toate hainele pe care ea le produce poartă denumirea unei flori. „Am încercat, pe cât posibil, ca articolul vestimentar să aibă caracteristici asemănătoare florii care îi poartă numele,” spune Silvia.

Ea declară că nu regretă nicio clipă că a renunțat la meseria de avocat pentru că se regăsește cu adevărat în ceea ce face acum și are mult mai multe satisfacții. În plus, chiar dacă investește foarte mult timp, spune că este un timp dăruit. „Îmi face atât de multă plăcere, încât nu simt că muncesc, așa cum o făceam înainte. Nu mai resimt acel stres copleșitor și mă bucur să pot dărui ceva foarte frumos celor din jur”.

 

Web site: www.olalaoutfits.ro

Facebook: https://www.facebook.com/OLa-La-OutfitsLeaves-101980804742317/

Instagram: olalaoutfits

 

 

Related Posts

The Grand Avenue: Ice, ice, baby!

Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…

Zalando: Ce port de Sărbători?

Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…

C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie 

Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…

Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market

Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…

Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze 

Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…

Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre

Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…

Chestionarul Alist Designers boutique: PoeticAlb completează frazele noastre 

Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă astăzi cu PoeticAlb, un brand cu o estetică diafană, sculptată în in,…

Chestionarul Alist Designers boutique: Provocative Concept completează frazele noastre

Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu Provocative Concept, un brand care a pornit dintr-o pasiune pură, pusă…

Chestionarul Alist Designers boutique: IUnique completează frazele noastre 

Începem de astăzi seria Chestionarul Alist Designers boutique, ca să îi cunoaștem mai bine pe designerii pe care…

Garderoba funcțională: Ce înseamnă și cum o poți adopta

Poate că ai mai văzut sau auzit pe undeva sintagma asta „garderobă funcțională”, dar dacă nu ai apucat…