Cea de-a 13-a ediție a Feeric Fashion Week transformă, din nou, Sibiul în capitala mondială a modei. Între 21 și 25 iulie, la Sibiu sunt așteptați oaspeți din toate colțurile lumii, ce vor prezenta noile lor colecții în spații neconvenționale din oraș și din județul Sibiu. Vom fi și noi prezenți la eveniment, cu o prezentare în care îi vom aduce pe noi pe câțiva dintre designerii care ne-au fost alături de-a lungul timpului în proiectul Alist Designers boutique! Așadar fii alături de noi, cel puțin nu lipsi din social media în perioada săptămânii modei.
Săptămâna modei se deschide o gală de bun venit, găzduită de Landiana, vicepreședintele Feeric Fashion Week, la Versailles by Buonavista. Evenimentul va include vernisarea unei expoziții de fotografie intitulată „Make simplicity great ”, motto-ul neoficial al întregii ediții, care pune accentul pe reciclare și pe mai multă responsabilitate în modă, precum și o petrecere la care sunt invitați și sibienii.
Prezentările de modă debutează în 22 iulie, la ora 13, cu un show neconvențional în centrul comunei Apoldu de Jos, într-o atmosferă tradițional ardelenească. Apoldist, brandul care va deschide festivalul din acest an, propune o nouă etică în fashion, oferind clienților o experiență sustenabilă ce implică discounturi la piesele din colecție în schimbul hainelor vechi, ce ulterior vor fi reciclate și redate în folosință. Din centrul satului, Feeric Fashion Week se mută apoi în pădurea din apropiere, pentru prezentarea de la ora 15 susținută de Hooldra, în cadrul unui proiect mai amplu inițiat alături de Humane Society International și care își propune eliminarea blănurilor din industria modei. Hooldra este un brand de haine upcycled, obiecte de îmbrăcăminte trecute prin mâinile unor artiști care le readuc la viață înainte de a fi scoase din nou spre vânzare. Conceptul întregului brand se potrivește perfect cu mesajul internațional pe care Humane Society International dorește să îl trimită: „fără blană în fashion”.
„Parteneriatul dintre Feeric Fashion Week și Humane Society International este o dovadă că lumea modei din România spune NU blănurilor, cum deja mulți creatori au făcut-o. Aceste alianțe între ONG-uri și liderii din fashion se întâmplă peste tot în Europa și ne bucurăm să avem o voce puternică, comună, și în România. HSI este alături de designerii români în încercarea de a opri utilizarea blănurilor în modă și de a avea o industrie responsabilă, bazată pe etică”, spune Andreea Roseti, directorul Humane Society International în România. Ultimul show al zilei de joi îi aduce pe invitați în centrul vechi al Sibiului, pe strada Cetății, unde pasarela ce leagă Turnul Olarilor de Turnul Dulgherilor va fi spațiul de prezentare al noii colecții semnate Bennu, brand de genți de lux realizate din piele vegană, făcută din resturi și coji de fructe.
Designerul român Bianca Popp deschide cea de-a doua zi a show-urilor de modă cu prezentarea colecției „Diva Interioară”, o colecție de rochii pe care le-am purta pe covorul roșu din vis, într-o vacanță de poftă sau într-o croazieră, colecție realizată exclusiv în alb și negru. Prezentarea Bianca Popp va avea loc la ora 13, în parcarea de la etajul II de la Promenada Sibiu. Apoi, la ora 17, în decorul medieval al Pieței Aurarilor, brandul Ramelle prezintă colecția „I am unique”, colecție plină de culoare și armonie, cu un design minimalist și detalii arhitecturale transpuse în creații vestimentare feminine. La finalul prezentării, invitații vor avea ocazia să viziteze un alt obiectiv emblematic al orașului Sibiu, Turnul Sfatului, unde brandul Bisoulovely va prezenta o colecție de bijuterii.
Cea de-a treia zi de festival se încheie la înălțime, la ultimul etaj al clădirii în construcție din Piața Gării, probabil cea mai frumoasă panoramă asupra centrului istoric al Sibiului pe care o poți găsi. Prezentarea este susținută de Alist Designers Boutique, un proiect inițiat de Alist Magazine și susținut de București Mall, care are ca scop susținerea designerilor români și va începe la ora 21. Respectând tendințele internaționale, păstrând, tototdată, un specific autohton, creațiile designerilor români se adresează persoanelor care iubesc moda, arta și care au curajul să își dezvăluie spiritul, suținând inovația și talentul producătorilor locali.
Prezentările de modă din cadrul Feeric Fashion Week se încheie sâmbătă, cu alte trei evenimente deosebite. La Fabrica Boromir, Kreep Agency și Alexandru Floarea vor prezenta două colecții neconvenționale. Colecția New Talents by Kreep este stilizată de Sebastian Felix Țopescu, fashion editor la MODIC Magazine și 33 Magazine, el fiind proaspăt absolvent al Istituto Europeo de Design din Milano și prezintă creații realizate de designer din USA, Germania, Egipt, Belgia și Pakistan. New Talents by Kreep este urmată de prezentarea colecției KIKIMRA semnată Alexandru Floarea, o colecție ce îşi are inspiraţia în imaginea dezolantă a New York-ului în perioada anilor ’70–‘80, reflectată în fotografiile artistului german Miron Zownir. La ora 15, în antreul salonului VIP de la CineGold – Promenada Sibiu, brandul de lenjerie Sethei prezintă o introducere în ceea ce urmează a fi o colecție cu linii elegante de design și accente prețioase. La ora 17 are loc ultima prezentare individual în cadrul ediției din acest an, în Piața Huet urmând să fie prezentată ultima colecție a brandului Blanche & Brownie. Este o colecție jucăușă, o colecție „de grădină” și care nu ține cont de vârstă, inspirată din toate motivele de a fi descoperite pe perioada lock-down-ului.
Show-urile de modă din cadrul Feeric Fashion Week se încheie sâmbătă seara, în Piața Mică, la Gala Feeric, grandiosul eveniment de final al săptămânii modei de la Sibiu. 5 branduri vor prezenta colecții inedite pe pasarela geometrică ce va fi amplasată în spațiul din fața Casei Artelor, Lily of the Valley, Valentina Zeed, by Olga Mihoc, Inessa Creations Monaco și Bisoulovely. În cadrul Galei se va decerna și premiul IED – Institutul European de Design, premiu ce reprezintă o bursă de studii gratuită în Barcelona pentru unul dintre designerii acestei ediții. Evenimentul va începe la ora 21. „Am făcut un efort incredibil pentru a organiza Feeric Fashion Week în acest an încâlcit și ne bucurăm că suntem primul eveniment de modă major din lume ce va avea loc cu spectatori și cu participare internațională. Anul trecut ne-a învățat multe lecții, sustenabilitatea fiind cea mai importantă, de aceea, această ediție se concentrează pe etică în fashion, pe recycling și upcycling și spre responsabilitate. În același timp, cred că am pregătit una dintre cele mai emoționante și frumoase ediții din ultimii ani, cu niște scenarii, spectacole si locații de-a dreptul surprinzătoare”, spune Mitichi, președintele Feeric Fashion Week.
Feeric Fashion Week are loc între 21 și 25 iulie, la Sibiu. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu.
Parteneri: Ford, Promenada Sibiu, Cinegold, Boromir, Visit.Sibiu, Beauty One, Școala de șoferi Prima, Buonavista și Modic Magazine.
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025 (VIDEO)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția de…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Unde găsiți revista A List Magazine nr. 33 – iarnă 2024/2025?
NU UITAȚI: revista A List Magazine este gratuită și o puteți lua din zecile de locuri simpatice (de…
Crazy Christmas 2024: Idei originale de cadouri pe care le găsești la târg
Crazy Christmas revine la Unirea Shopping Center (intrare din bulevardul Corneliu Coposu 2A) pe 7 decembrie, între orele…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea a III-a)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea II)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…
Cum a fost la lansarea A List Magazine ediția de iarnă 2024/2025? (partea I)
Royal Attitude. Acesta a fost dress-code-ul petrecerii de lansare a celui mai recent număr A List Magazine, ediția…
Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…