Cu toate că termometrele arată temperaturi care ne fac mai degrabă să ne gândim cum să organizăm programul astfel încât să ajungem cât mai repede în mare sau în piscină, designerii au pus la cale o vară cât se poate de stylish! Dacă te afli în căutarea unor noi surse de inspirație pentru ținutele tale, iată care sunt cele cinci tendințe de care să ții cont în perioada imediat următoare:
The Garden of Eden
Nimic nu se compară cu un icetea delicios savurat în umbra unei grădini. Iar dacă nu ai acest spațiu fizic, ți-l poți apropria printr-o rochie maxi cu detalii florale care să te poarte direct în această poveste. Nuanțele de fuchsia, oranj și roșu sunt favoritele momentului, pentru că dau un aer exotic oricărui look.
Mesh it up!
Dacă ești în căutare de idei vestimentare pentru bagajul de vacanță, iară ce nu trebuie să uiți. Rochia din plasă revine în tendințe într-o nouă abordare. Nu mai vorbim neapărat despre clasica textură perforată, ci despre o plasă stilizată, compusă din flori, elemente decorative care te duc cu gândul la corali sau chiar la fâșii de material dispuse astfel încât să îți pună în valoare trupul.
Short story
Dacă fusta mini făcea furori în anii’60, e momentul să lăsăm pantalonii scurți (și foarte scurți) să vorbească de la sine. Tot ce trebuie să faci este să găsești modelul și lungimea care să îți pună în valoare silueta. Optează pentru piese în tonuri cărămizii sau cu inserții metalizate aurii, pentru a-ți pune în evidență bronzul natural.
All white
Ce poate fi mai confortabil pe timp de vară decât un costum alb dintr-o textură plăcută, din fibră naturală? Este esențial în timpul verii să nu îți expui pielea direct la soare în afara orelor indicate pentru plajă. Poți face asta foarte ușor prin intermediul inului și a bumbacului organic, sub formă de rochii sau de cămăși vaporoase care să îți dea un aer diafan.
Hello, Peach!
Una dintre nuanțele preferate ale marilor designeri este rozul-peach, datorită aerului sofisticat pe care îl dă oricărui look. Ușor de asortat cu un ton complementar, precum bleu-l sau verdele-mentă, nuanța peach dă o notă fresh ținutelor tale, păstrând feminitatea și delicatețea pieselor din materiale precum mătasea sau pânza topită.
Foto: hepta.ro
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…
Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze
Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…
Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…
Chestionarul Alist Designers boutique: PoeticAlb completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă astăzi cu PoeticAlb, un brand cu o estetică diafană, sculptată în in,…
Chestionarul Alist Designers boutique: Provocative Concept completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu Provocative Concept, un brand care a pornit dintr-o pasiune pură, pusă…
Chestionarul Alist Designers boutique: IUnique completează frazele noastre
Începem de astăzi seria Chestionarul Alist Designers boutique, ca să îi cunoaștem mai bine pe designerii pe care…
Garderoba funcțională: Ce înseamnă și cum o poți adopta
Poate că ai mai văzut sau auzit pe undeva sintagma asta „garderobă funcțională”, dar dacă nu ai apucat…