Andreea Leta ∙ January 25, 2022 ∙ 6 min read

Săptămâna modei de la Paris a adus în atenția noastră sectorul masculin. Case de renume precum Dior, Hermes sau Louis Vuitton și-au prezentat ideile și piesele-cheie pentru următorul sezon. Noi am văzut colecțiile și am făcut o selecție a celor mai frumoase ținute care să te inspire în alegerile vestimentare. 

Cu toate că avem parte de surprize la fiecare sezon prezentat în cadrul unei săptămâni ale modei, pentru sezonul următor, marile case au ales să ne uimească într-o manieră nou: mizând pe clasic. Dacă ne-am obișnuit să vedem tot felul de idei excentrice exprimate prin intermediul ținutelor sau al stylingului de podium, de data această observăm o selecție foarte riguroasă a liniilor, ce caracterizează piese precum clasicul palton cu revere ascuțite, pantalonii la dungă, sacoul drept sau cămașa. 

Referințele se bazează pe lookurile legendare ale anilor ’70-’80, prin prezența pantalonilor largi sau a umerilor accentuați. Amintește-ți de filmele preferate din acea perioadă, cum ar fi Once upon a time in America sau Scarface, și de artiștii emblematici din muzică, Prince, George Michael sau David Bowie, pentru încă o doză de inspirație. 

Combinațiile cromatice sunt cele care susțin perfect rafinamentul croielilor, prin mixuri de tonuri calde de maro sau beige, cu nuanțe de gri sau de alb. Nici eternul negru nu părăsește podiumurile, fiind completat, prin contrast de valențe de mov sau de roz, cum ar fi Very Peri, culoarea anului, sau rozul pastel. 

Totuși, în fiecare colecție am găsit și ținute pentru cele mai îndrăznețe stiluri și gusturi. Pălării supradimensionate, combinații de materiale, piese reinterpretate și combinații de registre, se regăsesc printre cele mai elegante lookuri. Prezentarea Louis Vuitton este una dintre cele mai spectaculoase din punctul de vedere al mixului de stiluri, însă nu uita să arunci un ochi și la imaginile colecției semnate Junya Watanabe.

Foto: hepta.ro

Related Posts

The Grand Avenue: Ice, ice, baby!

Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…

Zalando: Ce port de Sărbători?

Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…

C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie 

Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…

Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market

Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…

Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze 

Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…

Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre

Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…

Chestionarul Alist Designers boutique: PoeticAlb completează frazele noastre 

Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă astăzi cu PoeticAlb, un brand cu o estetică diafană, sculptată în in,…

Chestionarul Alist Designers boutique: Provocative Concept completează frazele noastre

Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu Provocative Concept, un brand care a pornit dintr-o pasiune pură, pusă…

Chestionarul Alist Designers boutique: IUnique completează frazele noastre 

Începem de astăzi seria Chestionarul Alist Designers boutique, ca să îi cunoaștem mai bine pe designerii pe care…

Garderoba funcțională: Ce înseamnă și cum o poți adopta

Poate că ai mai văzut sau auzit pe undeva sintagma asta „garderobă funcțională”, dar dacă nu ai apucat…