Alina Aliman ∙ March 18, 2024 ∙ 7 min read

Când într-o mare de piese colorate pentru vară îți atrag atenția niște piese alb-negru, cu broderii superbe, lucrate manual, nu poți decât să încerci să le studiezi și mai îndeaproape (și așa am și făcut, la lansarea colecției primăvară/vară 2024 C&A de la Düsseldorf). Când afli și că această colecție capsulă este una realizată în parteneriat cu o întreprindere socială din India, una care ajută artizanii locali să se integreze și să asigure bunăstarea familiilor lor, o asociație care sprijină femeile și munca lor, vrei cu siguranță să afli mai multe. Am stat de vorbă, la o masă rotundă virtuală, pe tema „Empowering Women Through Fashion”, cu Sumita Ghose, fondatoarea Rangsutra, o întreprindere socială din India, despre modul în care moda și impactul social se împletesc, explorând colaborări precum cea dintre C&A și Rangsutra. „Pentru că într-adevăr contează ce alegi să porți”. 

(În România, colecția capsulă C&A cu Rangsutra va fi disponibilă doar online, de la jumătatea lunii mai.)

Ai fondat Rangsutra Crafts India în 2006, iar această întreprindere socială are acum peste 2.000 de membri. Câți erați la început și ce a fost cel mai dificil în acea perioadă?

Sumita Ghose, fondatoarea Rangsutra: Eu am avut doar ocazia să lucrez în organizații care ajutau femeile din India, alături de diverse ONG-uri, nu am neapărat un background economic. Însă am vrut să fac ceva pentru comunitate, și așa a apărut această asociație, unde artizani din India lucrează și își vând produsele. La început am fost circa 500 de oameni; problema era că fiecare lucra la acasă și nu avea spațiu suficient. Apoi, a fost vorba despre lipsa oportunităților de educație, de învățare, nu am vrut să depindem de fonduri de la organizații non-guvernamentale. Prin urmare, am creat aceste centre de producție unde oamenii vin să învețe unii de la alții, să comunice, să lucreze împreună și să se ajute reciproc, să-și folosească abilitățile ca să îți poată întreține familiile. O altă provocare a fost cea legată de planificarea producției și a inventarului – așa că unele femei au devenit manageri ale centrelor respective. Iar membrii vechi ai asociației sunt acționari astăzi în Rangsutra, încurajăm astfel implicarea. Și mai trebuie subliniat ceva important: fiecare dintre acești membri ai comunității are o familie de 4-5 membri care depinde de veniturile obținute. 

Cum a început colaborarea cu C&A?

La Rangsutra am colaborat până acum cu IKEA (acum 10 ani a început această colaborare) și am fost foarte fericiți când ni s-a propus proiectul cu C&A. Suntem o întreprindere socială majoritar feminină, așa că îți dai seama că hainele reprezintă una dintre preocupările noastre importante. A fost o călătorie extraordinară, un proiect care ne-a plăcut extrem de mult și în care ne-am implicat cu tot sufletul, o fuziune est-vest extrem de interesantă. Cât privește detaliile tehnice, de croi, am cerut, inițial, să nu avem de făcut piese foarte structurate și foarte fit – în India, majoritatea hainelor sunt mai largi, mai fluide. Iar broderiile manuale au fost punctul de atracție pentru fiecare piesă în parte. 

Au aceste broderii o semnificație aparte? Știu că în India, pentru haine, fiecare element ales are o anumită încărcătură simbolică.

Da, pe aceste piese din colecția C&A o să regăsiți două tipuri de broderie tradițională. Sunt motive inspirate de natura din jur, de animale, iar modul de realizare pentru aceste broderii (tipul de cusătură ales) este unul repetitiv, unul care pentru noi are o semnificație karmică, te liniștește și te bucură în același timp. 

Cât ați lucrat la colecție?

A durat cam 6-8 luni să lucrăm piesele pentru colecție. În funcție de amploarea broderiei de pe haine, un artizan poate realiza între 5-6 piese pe zi, dar dacă e o broderie complicată și mare, poate dura o zi întreagă. Și da, vă pot spune acum un secret – va exista o colecție similară și în 2025 (zâmbește).

De ce o colecție în alb și negru? Hainele tradiționale din India sunt foarte colorate… 

Cred că am ales această combinație pentru că alb & negru sunt nuanțe universale. Da, în India roșul, portocaliul, galbenul sunt prezente în orice ținută, însă ele sunt culori care poate nu rezonează la fel de bine în alte părți ale lumii. 

Ce piesă îți place ție cel mai mult din această colecție? Ce-ai purta?

Îmi plac pantalonii scurți (râde). Poate și pentru că, în India, fetele nu prea poartă pantaloni scurți și nici eu nu am purtat foarte des; așa este cultura noastră, așa sunt concepute hainele tradiționale. Însă eu încurajez fetele tinere să poarte shorts, să se bucure de ei în vară. Bineînțeles, îmi place foarte mult și caftanul în alb și negru, mi se pare perfect pentru vacanțe, pentru zilele călduroase de vară.  

Ce crezi despre lumea modei în ziua de astăzi? Ar trebui să fim mai sustenabili, să învățăm mai mult din tradiții? 

Eu cred că piesele vestimentare din India sunt cele mai sustenabile piese din lume (zâmbește). Am sari-uri care au fost ale mamei, ea avea sari-uri tradiționale ale bunicii și așa mai departe. Când piesele sunt prea vechi și deteriorate, din ele coasem niște cuverturi cu o tehnică specială. Mă bucur că sunt toți mai mulți oameni interesați de reciclare, upcycling și sustenabilitate și cred că acesta este rolul industriei de fashion – să educe generațiile, să facă lumea mai bună. Slow fashion este un trend care va mai sta în topuri pentru o vreme. 

* Rangsutra Collection by C&A celebrează lucrul artizanal, puterea femeilor și impactul social. Este o colecție realizată manual de peste 2.000 de artizani din întreaga Indie și prezintă piese de calitate, cu broderii realizate manual, care se combină cu trendurile moderne. „Acest proiect este condus de către femei care ajută alte comunități de femei și arată rolul pe care îl are moda în a sprijini femeile și în a crea schimbări pozitive în viața acestora. E un manifest care arată puterea unui parteneriat bun și impactul pe care acesta îl are asupra vieții oamenilor”, spunea Giny Boer, CEO, C&A Europe.

* Colecția include 17 piese de îmbrăcăminte și accesorii, în alb și negru. Fiecare piesă aduce aminte de bogatul fond cultural al Indiei. În România, colecția capsulă va fi disponibilă doar online, de la jumătatea lunii mai.

* Rangsutra Crafts India Ltd (RCIL) – a fost fondată în 2006 și acum implică mai mult de 2.000 de artizani care trăiesc și lucrează în orașe și sate mici de pe tot teritoriul Indiei. 

* C&A Europa – cu peste 1.300 de magazine în 17 țări din Europa și peste 27.000 de angajați, C&A este unul dintre cei mai mari retaileri. https://www.c-and-a.com/eu/ro/shop

Related Posts

The Grand Avenue: Ice, ice, baby!

Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…

Zalando: Ce port de Sărbători?

Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…

Dr. Mirela Istrati: „MUNCA MEA ESTE MAI MULT DECÂT UN ACT MEDICAL, ESTE DESPRE A REDA DEMNITATEA ȘI ÎNCREDEREA OAMENILOR”

Dentovita este prima clinică de wellbeing stomatologic din România. Printr-o experiență holistică, centrată atât pe actul medical, cât…

C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie 

Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…

„Trebuie să ai o mentalitate puternică” – Cristina Gutiérrez, pilot Dacia Sandriders pentru Dakar 2025

Un raliu cu o tradiție de 40 de ani. Peste 500 de concurenți din 60 de țări. Și…

Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market

Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…

Dana Rogoz și Marian Râlea, față în față

Magicianul și Abramburica. Mentorul și discipolul. ”Tatăl” și ”copilul”. Colegi-actori, pe aceeași scenă de teatru. Prietenia dintre Dana…

Ana Ularu: ”Încerc să mă păstrez mereu cât de puternică și de agilă pot”

Pe Ana Ularu urmează s-o vedem de astăzi într-un nou rol, Freja, în serialul “Cod roșu la Paris” (”Paris Has…

Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze 

Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…

Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre

Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…