Moștenirea regretatului Virgil Abloh: Orice este posibil

O lume întreagă este șocată și îndurerată de dispariția mult prea timpurie a lui Virgil Abloh. La doar 41 de ani, designerul, arhitectul, muzicianul și artistul lasă în urma sa unul dintre cele mai importante testamente din istoria modei. Orice este posibil. Și mai mult de atât, toată lumea are șansa asta.
Sute de poze curg pe rețelele de socializare și în media de specialitate, după ce vestea șocantă a străfulgerat universul duminică: Virgil Abloh a murit. La doar 41 de ani, ducând o luptă departe de luminile podiumului, cu una dintre cele mai necruțătoare boli, artistul părăsește fizic această lume, lăsând în urma sa una dintre cele mai importante moșteniri din industria modei. Orice este posibil, oricine poate face asta.

Evoluția sa a fost uluitoare. A avut nevoie de numai 11 ani să scrie o pagină grea de istorie, pe care case de tradiție încă nu au reșit să o egaleze. Fiul unor imigranți, persoană de culoare, skater din Chicago, dar cel mai important, un suflet adevărat de artist, Abloh a spart toate barierele și a dărâmat clișeele rând pe rând. A creat mai mult decât un brand, a geneat un stil care a devenit o legendă a îmbrăcămintei urbane prin Off-White, inspirat de tinerețe, de spiritul entuziast și puternic al visătorilor, cărora li s-a adresat în permanență, încercând să stabilească o legătură indestructibilă cu persona sa din adolescență. A rămas acum celebrul citat prin care afirma că tot ce realiza era pentru a-i demonstra variantei sale de 17 ani că se poate. Orice este posibil. Oricine poate reuși.
A influențat nu numai tineri designeri și artiști pe care i-a susținut prin toate mijloacele pe care le-a avut la îndemână, ci și mari meștri, care îi aduc necontenit omagii. Cea mai mare realizare a carierei sale a fost asocierea cu Louis Vuitton, monstrul sacru din industria luxului, căruia i-a oferit un pic din suflul său prin piese care au marcat istoria îmbrăcămintei masculine încă de la prima colecție lansată sub semnătura sa.
Virgil Abloh lasă în urma sa cea mai elegantă trecere de la lux la stradă, prin creații pe care următoarele generații le vor admira în marile galerii și muzee de modă ale lumii. Stilul său unic va influența zeci de generații de artiști și va inspira sute de mii de oameni în a-și urma visurile cu perseverență.
Foto: hepta.ro