A List Magazine ∙ September 20, 2020 ∙ 2 min read

Primul centru comercial modern din România te așteaptă cu noutăți în această toamnă. Pentru început, numeroase magazine au fost renovate pentru tine. GANT, celebrul brand de fashion, care oferă experienţa absolută a hainelor casual de înaltă calitate, beneficiază acum în București Mall – Vitan de o suprafaţă de peste 70 de metri pătraţi. Sensiblu, a cărui misiune este să contribuie, alături de parteneri, la creşterea calităţii vieţii oamenilor, este acum disponibil în primul centru comercial modern din România cu o suprafaţă mai mare, de 168 de metri pătraţi și un concept nou. Cât despre Amazing Jewelry, al cărui ADN e compus din bijuteriile care transmit emoții, reflectă fidel personalitatea celor care le poartă și fascinează printr-un design delicat cu mixuri inventive, acest magazin a trecut printr-un proces de renovare şi e gata să îşi întâmpine clientela cu un vibe nou.

București Mall – Vitan a fost un pionier şi în ceea ce priveşte măsurile de prevenţie anti-COVID, implementând şi unele suplimentare. Şi food-court-ul, şi terasele exterioare operează în deplină siguranţă, aşteptându-şi vizitatorii să se înregistreze şi să se informeze prin scanarea QR code-ului de pe mese. Acestea sunt igienizate regulat cu soluţii speciale de dezinfectare şi pot găzdui cel mult şase persoane simultan, impunându-se păstrarea distanței de doi metri între scaunele de la mesele vecine. Masca va fi pastrată pe față până în momentul consumării alimentelor. Desigur, pentru cei care frecventează food-court-ul şi terasele exterioare ale București Mall – Vitan au fost amenajate culoare unice de circulare.

Doar în București Mall – Vitan fashionistele pot găsi o varietate unică de creaţii ale designerilor români. Principalul proiect dedicat susţinerii lor din retailul românesc, Designers Boutique, face din centrul comercial o destinaţie de shopping unică. Astfel, București Mall – Vitan a devenit adevăratul  acasă pentru cei mai consacraţi și talentați designeri români.  Magazinul pune la dispoziţia iubitoarelor de modă produse semnate de 20 de creatori români – printre care Laura Olaru, Dana Dinu, Izabela Măndoiu, Catch Michelle, Aer Wear, Kinga Varga, Liudmila Storojuc, Georgette, MISS MARY A LITTLE, Luviane Atelier de Parfumerie, GNA. Designerii îşi aşteaptă clientele cu haine şi accesorii pline de inspiraţie.

 

Related Posts

Outfits of the week: Tendințe desprinse din moda străzii de la Paris Fashion Week

Paris Fashion Week continuă pentru încă două zile, dar am reușit deja să desprindem cinci tendințe importante din…

Lily Collins este imaginea Calvin Klein

Calvin Klein dezvăluie campania de Primavara 2025 cu actrita Lily Collins, in debutul sau pentru brand. In campania…

Premiile Oscar 2025: Cele mai frumoase rochii de pe covorul roșu

Seara trecută a avut loc mult așteptata gală a decernării Premiilor Oscar 2025. Ca de fiecare dată, am…

Milan Fashion Week: Colecțiile care dau tonul tendințelor pentru următoarele sezoane

Săptămâna Modei de la Milano a avut parte de o ediție pe cât de spectaculoasă, pe atât de…

Săptămâna Modei de la Milano continuă cu apariții memorabile de-ale vedetelor

Săptămâna Modei de la Milano e în plină desfășurare, iar anul acesta are loc încă o ediție memorabilă…

Outfits of the week: The Italian Way – liniile clasice revin în tendințele street style în această primăvară

Cu săptămânile modei în desfășurare, perioada aceasta abundă în ținute care mai de care, însă, printre zeci de…

Star Style: Demi Moore, echilibrul perfect între rafinamentul clasic și spiritul ludic al Hollywoodului

Demi Moore este una dintre cele mai discutate prezențe hollywoodiene din ultima perioadă. Odată cu rolul din thirllerul…

Cum a arătat Gucci Show, la Milano Fashion Week 

Săptămâna Modei de la Milano a început cu surle și trâbițe, iar timp de șase zile, capitala modei…

Top trenduri de fashion pentru anul 2025- Romantism și delicatețe, boho reinterpretat, statement jeans, lux și opulență

În 2025 ne luam adio de la anumite stiluri care au definit moda lui 2024 – cum ar…

Cele mai interesante ținute de la Premiile BAFTA 2025

Premiile BAFTA au fost acordate și anul acesta în cadrul unei gale care a reunit cele mai importante…