Pantofii lui Carrie Bradshaw împlinesc 50 de ani! Manolo Blahnik lansează cu această ocazie o colecție-capsulă și o expoziție virtuală

Celebrul creator de pantofi Manolo Blahnik aniversează anul acesta 50 de ani de la înființarea brandului său, perioadă în care a creat unele dintre cele mai frumoase și apreciate perechi de încălțăminte. În cinstea evenimentului, creatorul spaniol lansează o colecție-capsulă a cărei tema este auriul, dar și o expoziție virtuală, “A New Way of Walking”.
Numele Manolo Blahnik a devenit și mai cunoscut datorită menționării sale repetate în serialul cult Sex and the City, în care personajul Carrie Bradshaw, o fashionistă înrăită, îi poartă și îi adoră deopotrivă creațiile exclusiviste. Cu ocazia scurgerii a jumătate de secol de existență în industria modei, Manolo Blahnik (78 de ani), născut la Santa Cruz de la Palma, Spania, lansează o colecție-capsulă a cărei temă este glitterul auriu, dar și o expoziție virtuală, intiulată “A New Way of Walking”.
Colecția-capsulă aniversară conține atât piese clasice, reinterpretate, dar și piese noi, iar tema care le leagă este cea a… clopoțeilor. Modelele din colecție sunt diverse, de la balerini, la pantofi cu toc, încălțăminte accesorizată cu pene, franjuri și frunze aurii, creată din cele mai bune materiale. Spre exemplu, acolo unde a fost folosită dantela, aceasta a fost creată manual, iar pe lângă aceasta, au mai fost folosite materiale precum aurul, satinul sau cea mai delicată plasă, iar ca accesorizare, Blahnik a folosit cristale Swarovski, și anume citrina. Publicația Vogue Paris descrie colecția ca fiind una opulentă și sofisticată, în nota binecunoscută a brandului.
Cât despre expoziția ”A New Way of Walking” , aceasta poate fi admirată într-un muzeu virtual. Expoziția spune povestea brandului, dar împărtășește, de asemenea, și noutățile legate de brandul legendar. ”Eu nu fac modă și nici nu creez trenduri. Eu creez pantofi pe baza a ceea ce mă inspiră, fie că e vorba de cărți, de filme, de oameni, de artiști, de lume, în general… dar nu mă interesează ce fac ceilalți”, declară creatorul de accesorii spaniol, care și-a înființat primul său magazin de pantofi în 1971, la Londra, pe Old Chruch Street. ”Ador aurul, acesta s-a regăsit mereu în colecțiile mele. Pentru cea de-a 50-a aniversare, am ales aurul pentru că simbolizează celebrarea.”
”Cizmele joase, modelul Rayuela, decorate cu clopoței, sunt piesa de rezistență a colecției. Sunt extraordinare și îmi amintesc de mama mea. Ea avea o brățară de aur minunată, pe care și-o făcuse ea însăși. Era un lanț gros de aur, cu mulți clopoței în miniatură. Făcea mult zgomot, dar avea o valoare sentimentală inestimabilă, deoarece avea gravate numele noastre, ale copiilor, în interiorul fiecărui clopoțel”, adaugă Manolo Blahnik pentru Vogue Paris.
Expoziția ”A New Way of Walking” conține schițe de pantofi și povești nespuse până acum despre ceea ce m-a inspirat, dar și imagini din culise cu echipa mea, cu care am lucrat ani de zile. E o retrospectivă a ceea ce am creat în ultimii 50 de ani, creație ce continuă să se dezvolte permanent”, mai spune creatorul de pantofi.

Carrie Bradshaw (sarah Jessica Parker), într-o pereche de Manolo Blahnik, brandul ei preferat de încălțăminte. Dreapta, o piesă din colecția creată special de Manolo Blahnik în cinstea serialului Sex and The City
Cele cinci perechi de încălțăminte pe care trebuie să le aibă orice femeie, potrivit lui Manolo Blahnik:
- Pantofi cu toc, cel puțin două perechi.
- Ceva fabulos, decorat cu bijuterii, cu pietre semiprețioase din coral.
- O pereche de încălțăminte cu cu o cataramă de cristale.
- Un model deosebit de balerini, confortabili și care nu se demodează niciodată.
- Un model elegant de pantofi cu tocul jos, perfecți pentru zi sau seară.
Foto: Manolo Blahnik