Grupul Kering și oficialii Gucci anunță că poziția lui Alessandro Michele a fost, în sfârșit ocupată. Sabato de Sarno este noul director de creație.
Cu toate că pentru mult timp am crezut că Alessandro Michele va transforma Gucci într-o casă de cult, odată cu alegerea noului director de creație nu a ieșit fum alb pe hornul palatului, dar primim vestea cu entuziasm. Sabato de Sarno este oficial în această poziție pornind de acum.
Plecarea lui Michele a stârnit tot felul de reacții mai ales în social media, unde unii l-au plâns ca pe un sfânt, iar alții au răsuflat ușurați. Cu toate că am adorat mai ales primele sezoane ale sale la Gucci, rămânem imparțiali până la primele colecții ale lui de Sarno în această nouă poziție, iar asta se va întâmpla chiar la sătpămâna modei din septembrie anul acesta.
Despre Sabato de Sarno trebuie să știi că și-a început cariera la Prada în 2003, unde timp de 3 ani a fost asistent-designer la departamentul imprimeurilor. Din 2008 a lucrat ca designer pentru linia de knitwear de la Dolce&Gabbana, de unde a plecat după un an la Valentino, pe aceeași poziție. Aici a rămas până anul acesta, avansând constant în funcție. A fost coordonator de stil pentru liniile masculine, director de imagine și fashion director pentru liniile ready-to-wear. Ieri, pe 27 ianuarie, de Sarno și-a luat arrivederci oficial de la Valentino.
Am putea spune că CV-ul îl recomandă, așa că așteptăm cu nerăbdare primele sale colecții pentru una dintre cele mai îndrăgite, surprinzătoare, extravagante și discutate case de modă ale tuturor timpurilor.
Foto: hepta.ro
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…
Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze
Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…
Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…
Chestionarul Alist Designers boutique: PoeticAlb completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă astăzi cu PoeticAlb, un brand cu o estetică diafană, sculptată în in,…
Chestionarul Alist Designers boutique: Provocative Concept completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu Provocative Concept, un brand care a pornit dintr-o pasiune pură, pusă…
Chestionarul Alist Designers boutique: IUnique completează frazele noastre
Începem de astăzi seria Chestionarul Alist Designers boutique, ca să îi cunoaștem mai bine pe designerii pe care…
Garderoba funcțională: Ce înseamnă și cum o poți adopta
Poate că ai mai văzut sau auzit pe undeva sintagma asta „garderobă funcțională”, dar dacă nu ai apucat…