Aleasă de mai multe publicații internaționale drept unul dintre starurile de top ale tinerei generații, Sydney Sweeney, pe lângă talent și dedicare, ne-a atras atenția și prin aparițiile sale inconfundabile, feminine, sofisticate și foarte senzuale.
Aleasă de GQ Spania drept femeia anului 2022, Sydney Sweeney este unul dintre cele mai populare nume la ora actuală. Time 100 a ales-o chiar pentru coperta ediției de anul acesta în care prezintă cei mai influenți 100 de oameni ai momentului, așa că, fără îndoială, este un nume pe care îl vom avea pe buze mult timp de acum înainte.
Cu toate că este de ceva vreme în lumina reflectoarelor, frumoasa actriță și-a câștigat popularitatea și recunoașterea pe bună dreptate datorită celor mai recente roluri din serialele de succes Euphoria (Netflix) și The White Lotus (HBO). Personajele controversate pe care le interpretează au stârnit curiozitatea fanilor în ceea ce privește personalitatea artistei, pe care o poți descoperi prin intermediul interviuriloe internaționale pe care le-a acordat. Un lucru e cert: Sydney Sweeney este după cum arată – o persoană sensibilă, frumoasă, the girl next doors care poate purta jeans dimineața, iar seara o creație haute couture!
Și pentru vă am ajuns în zona fashion, pe Sydney Sweeney este imposibil să nu o vezi dintr-o mie de oameni de pe covorul roșu. Adoră nuanțele pudrate de roz care îi pun atât de bine în valoare trăsăturile, fie că le mixează cu elemente metalice argintii, fie că mizează pe un look all-pink marcat de piese cu broderii impresionante. Are aproape întotdeauna grijă să își pună în valoare linia bustului prin piese deconstruite sau decupate, dar și prin elemente-fantezie, precum corsetele din materiale spectaculoase de inspirație futuristă. Și pentru că adoră Crăciunul, Sydney Sweeney poartă adesea roșu, chiar și pe red carpet, dar și în ținutele casual. Aproape întotdeauna poartă bijuterii adevărate, Cartier sau Chopard, și beauty lookuri naturale, care îi pun în evidență delicatețea. Printre designerii preferați se află cei ai caselor de renume, precum Versace, Giambattista Valli, Miu Miu, Prada sau Valentino.
Foto: hepta.ro
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…
Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze
Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…
Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…
Chestionarul Alist Designers boutique: PoeticAlb completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă astăzi cu PoeticAlb, un brand cu o estetică diafană, sculptată în in,…
Chestionarul Alist Designers boutique: Provocative Concept completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu Provocative Concept, un brand care a pornit dintr-o pasiune pură, pusă…
Chestionarul Alist Designers boutique: IUnique completează frazele noastre
Începem de astăzi seria Chestionarul Alist Designers boutique, ca să îi cunoaștem mai bine pe designerii pe care…
Garderoba funcțională: Ce înseamnă și cum o poți adopta
Poate că ai mai văzut sau auzit pe undeva sintagma asta „garderobă funcțională”, dar dacă nu ai apucat…