Ne ocupăm astăzi de accesoriul nostru preferat, aliatul de nădejde al fiecărei zile, indiferent de agendă. Îți spunem tot ce trebuie să știi despre modelele-cheie de genți ale momentului, de la ce nuanțe să ai în vizor, la dimensiunile pe care să le alegi.
Selecția de accesorii a marilor case de modă pentru acest sezon, a acorat o atenție deosebită unuia dintre sectoarele noastre favorite. Tendințele în materie de genți sunt variate și gata să împace toate gusturile și situațiile, de la ținutele casual sau office, de zi cu zi, la cele de seară. Iată care sunt patru dintre cele mai importante trenduri ale momentului:
Red right hand
Ai putea crede că e un clișeu, dar în acest sezon se poartă roșu! De la tonurile aprinse, la valențele cărămizii, nu ezita să dai un touch de culoare lookurilor tale, printr-un accesoriu care îți definește stilul. Ai suficiente opțiuni în ceea ce privește modelul, de la geanta de umăr de mici dimensiuni, specifică anilor ’90, la forme geometrice avangardiste. În ceea ce privește textura, ai libertate deplină de a alege dintre pielea texturată sau cea cu efect exotic.
Golden hour
Pentru ținutele festive, pe care punem accentul în luna decembrie, nu ai nevoie decât de un detaliu… sclipitor! Poți merge pe tendințele ce vizează ținute clasice, cărora le dai un twist glam printr-o geantă micro în tonuri de auriu. Poți alege un model încrustat în pietre strălucitoare sau poți alege o geantă-plic cu un detaliu prețios pictat manual.
Post office
Mergem în zona ținutelor lejere, de vacanță, în care confortul primează, așa că îți spunem că gențile crossbody sau de umăr sunt mai stylish ca oricând! Pe lângă estetica sofisticată a modelelor de inspirație retro, acest tip de geantă îți oferă libertate mișcare.
Let’s go shopping!
Pe de altă parte, din sezonul cadourilor nu putea lipsi generoasa geantă shopper, care de abia așteaptă să ducă acasă tot ce le-ai pregătit celor dragi. Prefertele noastre sunt cele cu textură matlasată în nuanțe de verde-pădure sau fistic, dar poți alege oricând un model clasic.
Foto: PR, hepta.ro
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…
Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze
Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…
Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…
Chestionarul Alist Designers boutique: PoeticAlb completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă astăzi cu PoeticAlb, un brand cu o estetică diafană, sculptată în in,…
Chestionarul Alist Designers boutique: Provocative Concept completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu Provocative Concept, un brand care a pornit dintr-o pasiune pură, pusă…
Chestionarul Alist Designers boutique: IUnique completează frazele noastre
Începem de astăzi seria Chestionarul Alist Designers boutique, ca să îi cunoaștem mai bine pe designerii pe care…
Garderoba funcțională: Ce înseamnă și cum o poți adopta
Poate că ai mai văzut sau auzit pe undeva sintagma asta „garderobă funcțională”, dar dacă nu ai apucat…