Festivalul de la Cannes vine și cu o mulțime de evenimente conexe, iar unul dintre cele mai importante este gala amfAR, la care iau parte o mulțime de celebrități.
Anul acesta, a fost bătut recordul de vedete pe metru pătrat și au putut fi admirate numeroase modele, actrițe și diverse personalități la evenimentul high-class. Celebritățile și-au afișat, ca de obicei, cele mai extravagante ținute și au luat parte la ședințe foto ad-hoc în fața camerelor fotografilor de la celebrul hotel din Cap d’Antibes, de pe Coasta de Azur.
Astfel, vedetele și-au afișat cele mai rafinate ținute cu care au participat la eveimentul exclusivist, organizat de fundația dedicată cercetărilor combaterii SIDA și prevenției HIV. Organizația amfAR a fost înființată în 1985 și, de atunci, a investit aproximativ 617 milioane de dolari în programele sale de cercetare și strânge fonduri în urma organizării unor astfel de evimente în cele mai exclusiviste locuri din lume.
Gala a fost găzduită de Queen Latifah, iar printre artiștii care au susținut concerte s-au numărat Halsey, Gladys Knight, Adam Lambert și Bebe Rexha. La eveniment, biletele de acces au costat între 25 000 (o persoană) și 500 000 de dolari (12 persoane).
Eva Longoria și-a evidențiat silueta într-o rochie neagră, transparentă, Ashi Studio, modelul Coco Rocha a ales o ținută albastră Gaurav Gupta, Alessandra Ambrosio a îmbrăcat o ținută Dundas, Ashely Graham a ales Nina Ricci, cu bijuterii Chopard, modelul Cindy Bruna a purtat David Koma, Elsa Hosk a afișat o ținută din propria ei colecție, Helsa, cu bijuterii Tiffany&Co.
Modelul Georgia Fowler a purtat Schiaparelli, Heidi Klum a ales o rochie din puf Georges Hobeika, Isabeli Fontana a purtat Mugler x H&M, Izabel Goulart a avut o rochie Monot, Jourdan Dunn a impresionat în ținuta ei LaQuan Smith, Natasha Poly a purtat Givenchy, Sara Sampaio – Zuhair Murad, Shay Mitchell a ales o ținută îndrăzneață Cult Gaia, iar Stella Maxwell și-a pus silueta în valoare într-o rochie neagră David Koma.
Foto: Hepta
The Grand Avenue: Ice, ice, baby!
Sezonul rece i-a trimis pe marii designeri spre o estetică glacială, reflectată prin tonurile de gri, perfect puse…
Zalando: Ce port de Sărbători?
Sezonul festiv a sosit! Găsește-ți inspirația împreună cu Zalando și adaugă acea strălucire ținutei tale perfecte, fie pentru…
C&A Xmas 2024: Strălucește alături de întreaga familie
Unul dintre cele mai așteptate momente ale anului este chiar sărbătoarea Crăciunului, care a inspirat cea mai recentă…
Alexia Eram și-a lansat colecția de haine. Cum a fost la evenimentul Margot Market
Unul dintre cei mai cunoscuți influenceri de la noi, Alexia Eram, și-a lansat prima colecție de haine, colecție…
Chestionarul Alist Designers boutique: Pălăria Dădârlat în câteva fraze
Seria Chestionarul Alist Designers boutique merge mai departe cu un brand care împlinește 128 de tradiție, pasiune și…
Chestionarul Alist Designers boutique: Maria Costake completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu povestea Mariei Costake, brandul care a transformat pasiunea și talentul artistic…
Chestionarul Alist Designers boutique: PoeticAlb completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă astăzi cu PoeticAlb, un brand cu o estetică diafană, sculptată în in,…
Chestionarul Alist Designers boutique: Provocative Concept completează frazele noastre
Seria Chestionarul Alist Designers boutique continuă cu Provocative Concept, un brand care a pornit dintr-o pasiune pură, pusă…
Chestionarul Alist Designers boutique: IUnique completează frazele noastre
Începem de astăzi seria Chestionarul Alist Designers boutique, ca să îi cunoaștem mai bine pe designerii pe care…
Garderoba funcțională: Ce înseamnă și cum o poți adopta
Poate că ai mai văzut sau auzit pe undeva sintagma asta „garderobă funcțională”, dar dacă nu ai apucat…