10 lucruri pe care nu le știai despre serialul ”The White Lotus”, sezonul trei

Cel de-al treilea sezon al apreciatului serial The White Lotus (Max) se apropie de final și ne-am propus să-ți prezentăm câteva lucruri din spatele scenelor acestei producții cu un succes imens la public. Mike White, cel care a creat serialul, de la concept, scenariu și regie, a reușit performanța de a cuceri milioane de telespectatori din întreaga lume timp de trei sezoane cu această satiră cu accente de dramă și de comedie, prin personaje perfect conturate, o intrigă inteligentă, o distribuție exceptională și decoruri și costume de vis.
Cel de-al treilea sezon s-a lăsat așteptat timp de doi ani, din cauza grevei scenariștilor de la Hollywood, dar telespectatorii n-au fost dezamăgiți de producție nici de această dată, pe care o disecă pe rețelele de socializare secundă cu secundă, după fiecare episod.
Iată câteva lucruri mai puțin cunoscute despre realizarea acestui serial-fenomen, care a cucerit iremediabil audiența:

Inițial, Japonia era pe lista următoarei destinații White Lotus
În stadiu incipient, Japonia era pe lista următoarei destinații în care se petrece acțiunea din White Lotus, sezonul trei, dar Thailanda a ieșit câștigătoare, într-un final, scrie Huffingtonpost.co.uk. Se pare că Japonia impunea mai multe restricții, iar filmările ar fi fost mai complicate, din cauza birocrației excesive și a numeroaselor reguli impuse, ceea ce ar fi presupus mai mult timp și mai mulți bani pentru filmări.
Halucinații de bun augur
Se pare că ideea celui de-al treilea sezon i-a venit lui Mike White în timpul unor halucinații cauzate de o criză de bronșită, în timp ce se afla în spital. ”N-am dormit timp de două nopți și apoi mi-am dat seama că știu care va fi povestea următorului sezon. A fost o nebunie!”, a spus Mike White.

Decorurile pe care le vedem în serial sunt compuse, de fapt, din patru locuri diferite
Majoritatea scenelor din serial au fost filmate la hotelul Four Seasons din Koh Samui. Scenele de la restaurant, de la cină, au fost filmate la hotelul Rosewood, Phuket, deoarece restaurantul Four Seasons era prea întunecat seara. Hotelul Anantara din Phuket a fost folosit ca decor pentru scenele de la spa, iar Anantara Mai Khao a servit drept spațiu pentru scenele filmate în zona de recepție a hotelului fictiv White Lotus.

Plusuri și minusuri
Cel mai neplăcut lucru cu care s-au confruntat actorii din serial, la filmări, a fost căldura excesivă, iar în pauzele de filmare, actorii foloseau uscătoare de păr să usuce petele de transpirație de pe haine.
Toată lumea, la probă!
Distribuția actorilor în rolurile din White Lotus a fost un proces amplu și fiecare artist a trebuit să dea o audiție pentru partitură, indiferent de cât de cunoscut era.
7 luni în Thailanda

Întreaga distribuție chiar a fost cazată la hotelul la care s-a filmat serialul White Lotus. Actorii au petrecut șapte luni în Thailanda împreuna, pentru filmări.
O familie adevărată
Actorii care interpretează rolurile familiei Ratliff chiar s-au comportat ca o adevărată familie pe parcursul filmărilor. Cei cinci actori care compun familia Ratliff- Jason Isaacs, Parker Posey, Sam Nivola, Patrick Schwarzenegger și Sarah Catherine Hook s-au apropiat foarte mult în această perioadă. Înainte de începerea filmărilor, cei cinci au început să aibă sesiuni de repetiții pe Zoom, iar când s-au întâlnit pe platouri, își petreceau tot timpul împreună, chiar și în pauze.
”Luam micul dejun împreună, prânzul, stăteam împreună în vila noastră. Ne uitam la filme, făceam totul împreună”, povestește Jason Isaacs.

Personaje bine conturate
Mike White a insistat ca fiecare personaj să fie cât mai veridic și, chiar dacă a scris fiecare rol având ceva foarte precis în minte, le-a oferit libertatea actorilor de a improviza pe alocuri pentru a obține un rezultat cât mai natural, a mai precizat Jason Isaacs, interpretul personajului Timothy Ratliff.
Cine este Mike White
Mike White, creatorul serialului, este câștigător de premii Emmy pentru regie și scenariu și are o carieră artistică de peste 25 de ani.
Un actor la fel de bun
Mike White este și actor și îi place să apară și în fața camerelor de filmat, mai ales în propriile sale producții, cum s-a întâmplat și în cazul serialului de succes Enlightened (2011, Max), în care deține unul dintre rolurile principale, alături de protagonista Laura Dern.
Foto: Hepta