14 cărți pentru o primăvară plină de lecturi

carte

Dacă ar fi să caracterizezi cărțile tale preferate în câteva cuvinte doar, care ar fi acestea? Am ales, pentru această lună de primăvară, 14 cărți noi-nouțe pe care să le pui pe lista ta de cumpărături. Așadar, pe fast forward (doar la descriere, că la citit nu trișăm, parcurgem totul pagină cu pagină)…

Martir!, de Kaveh Akbar, editura Trei – „Un roman strălucit, impregnat de umor și absurd, de o seriozitate profundă. Punctul lui de atracție stă în felul în care Kaveh Akbar lasă să se întrevadă haosul vieții fără să încerce prea tare să-l îmblânzească.” – The Los Angeles Times

James, de Percival Everett, editura Litera – Roman câștigător al National Book Award. Unul care ne provoacă să privim altfel aventurile lui Huckleberry Finn, din perspectiva personajului Jim (fostul sclav care navighează împreună cu eroul cunoscut). Jim iese din umbrele spiritului ghiduș al lui Huck Finn ca să-și revendice dreptul la cuvânt, sfidând convențiile. 

Pentru binele lor, de Samantha Downing, editura Paralela 45 – Suntem la Belmont Academy, un colegiu privat de elită. Profesorii sunt foarte exigenți cu elevii lor, elevii, în schimb, sunt impredictibili. Iar părinții lor sunt în stare de orice ca să-și vadă odraslele obținând cele mai bune rezultate. Când însă unul dintre ei moare în circumstanțe suspecte, un singur lucru este evident: la Belmont există cel puţin un criminal.

Cheia ascunsă, de Alex Ahndoril, editura Crime Scene Press – Este primul volum al seriei Julia Stark, un detectiv privat care se confruntă cu tot felul de cazuri ciudate – printre care, cel al unui antreprenor care găsește, după o noapte de petrecere, o fotografie cu un cadavru la el în telefon. Cum se va finaliza cazul?

Cele trei vieți ale lui Alix St. Pierre, de Natasha Lester, editura Nemira – 1943. După ce a condus mai multe campanii publicitare de succes la New York, Alix St. Pierre intră în atenția guvernului american și este recrutată într-o organizație de spionaj. 1946. Hotărâtă să-și uite trecutul, Alix se mută la Paris pentru a lucra ca PR al Casei Christian Dior. Dar o figură din vechea ei viață își face apariția și amenință să-i pună în pericol viitorul.  

Foc, Anaïs Nin, editura Humanitas Fiction – „Nu cred decât în foc. Viaţă. Foc. Fiind eu însămi o flacără, îi înflăcărez pe alţii. Niciodată moarte. Foc şi viaţă. Le jeu“, spune autoarea. Este al treilea volum din celebrul jurnal necenzurat al scriitoarei, are ca fundal New Yorkul anilor 1934–1937, „o uriașă jucărie sclipitoare“, în care Anaïs Nin evadează din colivia aurită a vieții alături de soțul ei, Hugo Guiler.

Toate celelalte mame mă urăsc, de Sarah Harman, editura Armanda / Nemira – „Băiatul dispărut este Alfie Risby, în vârstă de 10 ani, și, ca să fiu complet sinceră cu tine, e un mic ticălos.” Florence Grimes, în vârstă de 31 de ani e singură, falită şi neîmplinită după sfârșitul umilitor al carierei ei într-o trupă de fete și are un singur motiv să se dea jos din pat dimineața: fiul ei, Dylan. Dar când Alfie Risby, bătăuşul fiului ei și moștenitorul unui vast imperiu de produse congelate, dispare în mod misterios în timpul unei excursii şcolare, Dylan devine principalul suspect.

O simplă poveste de dragoste, de Katelyn Doyle, editura Trei – Extrem de amuzantă, atractivă și cu multe răsturnări de situație, romanul îi va captiva pe toți cei care cred în iubirea adevărată — chiar dacă nu ar recunoaște niciodată asta.

Pitulicea, de Anne Enright, editura Humanitas Fiction – Roman câștigător al Writer’s Prize for Fiction 2024, finalist la Women’s Prize for Fiction în 2024. Este povestea unei familii irlandeze ale cărei traume se transmit, se alimentează și se metamorfozează de-a lungul a trei generații: Phil McDaragh, băiatul sensibil născut într-un cătun, ajuns vedetă literară în Irlanda; Carmel și Imelda, fiicele lui, scindate între iubirea filială și respectul impus de statutul excepțional al tatălui și Nell, fata lui Carmel, o tânără din Gen Z, rătăcind în lumea virtuală și în cea reală.

Viata ca un film, Valérie Perrin, editura Litera – Ca și cum n-ar fi avut parte de suficientă confuzie în viața ei, Agnès (scenaristă și regizoare care n-a mai creat nimic de când actorul principal și soțul ei a părăsit-o) primește vestea că mătușa ei a murit. Numai că… mătușa ei murise deja cu trei ani înainte. Dacă nu este cumva o greșeală, atunci cine a fost înmormântat? Agnès descoperă pas cu pas atâtea fire care duc la atâtea personaje și atâtea povești, datând din anii războiului și până la prezentul misterios.

Toată violența oamenilor, de Paul Colize, editura Crime Scene Press – O tânără este găsită în apartamentul său din Bruxelles, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Toate indiciile arată spre Nikola Stancovici, un artist care a fost ultima persoană pe care victima a sunat-o înainte să moară. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere imediat după crimă, poliția îi găsește hainele pătate de sânge și descoperă în atelierul său schițe ale locului faptei. Dar este el de vină? 

Degeaba ai citit atâtea cărți, de Remus Boldea, editura Trei – Este un nou volum de proză scurtă, cu povestiri simpatice, pe care abia așteptăm să le citim, după debutul primit cu succes de critici și cititori.

Pulbere blondă, de Tatiana De Rosnay, editura Litera – Într-o dimineață, camerista Pauline este chemată să curețe apartamentul 614 de la hotelul Mapes. În momentul în care crede că a găsit o cameră goală, apare o femeie neîngrijită: doamna Arthur Miller, alias Marilyn Monroe, a cărei ședere în Reno este prilejuită de turnarea epuizantă a filmului Inadaptații și va marca sfârșitul căsniciei sale cu celebrul dramaturg. Romanul este povestea unei întâlniri de neuitat între două femei pe care doar hazardul le putea aduce împreună.

Chiar dacă ți-e frică… acționează de Susan Jeffers, editura ap! (ACT și Politon) – Autoarea pornește de la premisa că fiecăruia îi este frică de ceva: de vorbitul în public, de a-și impune punctul de vedere, de a lua decizii, de intimitate, de schimbarea locului de muncă, de singurătate, de bătrânețe… Este o carte de dezvoltare personală care te va ajuta să îți identifici, înțelegi și în cele din urmă, înfrângi, fricile personale, pentru a reuși astfel să obții mai mult de la viață.

Fotografie: pixabay.com. 

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă