Adele, în pericol să-și piardă jumătate din averea de 170 de milioane de dolari

Cântăreața de origine britanică Adele (32 de ani) ar putea să-și piardă jumătate din fabuloasa avere de 170 de milioane de dolari în urma divorțului de Simon Konecki, tatăl copilului ei.
Adele și soțul ei, Simon Konecki, s-au separat în urmă cu un an, dar divorțul lor încă nu s-a pronunțat, pentru că la mijloc de află o avere de 170 de milioane de dolari, pe care cântăreața ar putea s-o împartă cu fostul soț. Adele și Simon Konecki s-au căsătorit în California, stat american în care legea prevede ca averea soților care se despart să fie împărțită în mod egal între ei. Se pare că Adele nu a încheiat nici un contract prenupțial prin care să-și protejeze banii, așa că, cel mai probabil,va fi nevoită să-și înjumătățească ceea ce a câștigat în timpul căsătoriei cu Konecki, CEO al unei fundații caritabile. Acesta are, la rândul său, câștiguri însemnate, dar care nu se compară cu averea în curând fostei lui soții și nimic nu l-ar împiedica să-și revendice drepturile la partaj, mai ales că divorțul nu este unul tocmai în termeni amiabili, conform presei americane.
Simon Konecki și fiul lui, Angelo
Adele și Simon Konecki s-au căsătorit în 2016, după ce, în 2012, a venit pe lume fiul lor, Angelo. La momentul anunțului despărțirii, purtătorii de cuvânt ai cuplului au menționat că cei doi își vor crește copilul împreună, fără să dea și alte detalii legate de divorț. Totuși, s-a aflat mai târziu că Adele a invocat la divorț diferențe ireconciliabile între ea și partenerul ei și a cerut custodia unică a fiului lor.
Adele a revenit de curând în atenția publicului și datorită anunțului pregătirii unui nou album, dar și datorită noii ei imagini, mai ușoară cu câteva zeci de kilograme.
Se pare că vedeta vrea să se stabilească definitiv la Los Angeles, unde a cumpărat recent o locuință de 10 milioane de dolari.