Hilary Swank a dezvăluit numele copiilor săi gemeni

Hilary Swank

De Ziua Iubirii, actrița Hilary Swank a dezvăluit numele copiilor săi gemeni, care au acum 10 luni. Cei doi apar într-o fotografie făcută la malul oceanului.

În vârstă de 49 de ani, actrița și-a prezentat fiica, Aya, și fiul, Ohm, dezvăluirea numelor a fost făcută pentru prima dată de la nașterea celor doi bebeluși, în aprilie 2023.

„Am o săptămână încărcată de talk-show-uri în care voi vorbi despre noul meu film și despre un parteneriat distractiv, dar m-am gândit ce zi mai bună să împărtășesc cu voi numele celor două iubiri ale mele mai întâi”, a scris alături de fotografia cu copiii ei stând pe nisip și privind oceanul.

Hilary Swank și Philip Schneider s-au căsătorit în 2018 și au devenit părinți în aprilie 2023. „Nu a fost ușor. Dar băiat (și fată!) a meritat”, a scris atunci vedeta.

La două luni după naștere, Us Weekly scria că nașterea gemenilor „a transformat perspectiva lui Hilary asupra tuturor lucrurilor”. În timp ce actrița „obișnuia să fie atât de concentrată pe cariera ei, acum totul este despre familia ei”.

Într-o altă postare de pe Instagram, din prima zi a anului, actrița vorbea despre o „profundă recunoștință pentru magia care a apărut din abundență, în jurul meu, în toate privințele, începând, evident, cu binecuvântările bebelușilor mei îngerași, care fac din fiecare zi, cea mai bună zi vreodată.”

Hilary Swank și Philip Schneider s-au cunoscut în 2014, când doi prieteni comuni le-au pregătit un blind date. „Ne-am întâlnit la 10:00 și ne-am despărțit la 23:00″, a declarat Swank pentru Vogue, în august 2018. La un an și jumătate de când s-au cunoscut, cei doi s-au logodit, dar au păstrat secretul doi ani.

Foto: hepta.

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă