Duo-ul perfect într-un thriller de spionaj- Austin Butler & Jeremy Allen White

Doi dintre cei mai sexy actori de la Hollywood- Austin Butler (33 de ani) și Jeremy Allen White (34 de ani), vor juca împreună într-un thriller de spionaj, intitulat ”Enemies”. Producția se află în stadiul de pre-producție și va fi filmată la Chicago în această vară, timp de 30 de zile.
“Enemies” are un buget de 25 de milioane de dolari, destul de mic pentru producțiile hollywoodiene cu o distribuție A List, și constă dintr-o poveste cu spioni. Jeremy Allen White va începe filmările la ”Enemies” de la toamnă, după ce va încheia sezonul patru din serialul ”The Bear”.

Austin Butler urmează să apară la sfârșitul verii în thriller-ul ”Caught Stealing”, regizat de Darren Aronofsky, iar Allen White va apărea în filmul biografic în care îl interpretează pe Bruce Springsteen, ”Deliver Me From Nowhere”, care va apărea în septembrie.
Jeremy Allen White a început o idilă cu colega lui din serial, Molly Gordon, care chiar interpretează rolul iubitei lui în The Bear. Actorul a surprins pe toată lumea când a fost văzut sărutându-se cu Molly Gordon, după ce acesta începuse o relație cu cântăreața Rosalia.

Austin Butler e mai puțin norocos decât colegul lui, deoarece a rămas recent singur, după despărțirea de Kaia Gerber. Austin și Kaia au format un cuplu timp de trei ani, dar s-au despărțit de câteva luni, iar Kaia deja l-a înlocuit pe Butler cu Lewis Pullman, fiul actorului Bill Pullman.
Foto: Hepta