Horoscopul săptămânii 24-30 martie 2025

Astrologul Anca Stoica ne prezintă horoscopul săptămânii 24-30 martie 2025. Iată ce ne prezic astrele!
Berbec
Dialogurile tăinuite cu prietenii sau cu persoanele din mediul profesional în care activezi îți sunt de mare folos pe termen lung. În prima parte a săptămânii, aceste dialoguri îți aduc informații prețioase referitoare la schimbările inerente din câmpul muncii. Percepțiile tale sunt distorsionate deocamdată, de aceea este bine să reții cele aflate și chiar să le notezi într-un jurnal. Sănătatea este foarte vulnerabilă, bine fiind să eviți eforturile mari. Odihnește-te conștient, selectează tot ce afli și gândește-te sincer la situațiile și relațiile în care ești implicat.
Taur
Zile deosebite pentru relațiile cu prietenii. Se deschide o etapă în aceste relații, însă și pentru relațiile socio-profesionale și proiectele profesionale. Pe de o parte, te vei desprinde de unele persoane, deoarece s-au epuizat experiențele trăite împreună. Iar, pe de altă parte, te vei orienta spre activități de anvergură alături de oameni progresiști. Există și oameni, și situații care îți obstrucționează progresul. Tentația implicării în acțiuni umanitare și cea de aderare la grupuri cu interese diverse este mare și păguboasă pe termen lung.
Gemeni
Schimbări clare în mediul soico-profesional în care activezi. Se deschide o etapă nouă în care sunt posibile de toate: de la ridicări în rang, imagine publică total nouă, abordarea unui alt domeniu de muncă, până la abandonarea oricărui job și focalizarea numai pe familie, casă și cei dragi. Depinde numai de tine ce alegi din toate acestea și ce cale urmezi mai departe. Deocamdată, se pare că te atrage mai mult segmentul profesional, decât cel personal, familial. Este bine să fii prezent în tot ce ține de muncă, relații profesionale, statut socio-profesional.
Rac
Iată o săptămână în care filozofia ta de viață se va schimba radical și definitiv. Cum tu ești o fire tradiționalistă îți poate părea dificil să operezi acele schimbări în structura ființei tale interioare, schimbări de care ai nevoie pentru a face un salt calitativ în viața ta de acum. Vremurile actuale te provoacă în fel și chip, astfel că este bine să te gândești pe îndelete, ce anume dorești să se materializeze în viața ta, în viitorul apropiat, dar și în cel îndepărtat. Pe de altă parte, relațiile cu străinătatea sunt active prin dialoguri cu persoane aflate departe de granițele țării sau prin demersuri de călătorie.
Leu
Tema reprezentativă a săptămânii este legată de bani și bunuri comune cu alții. Se deschide o etapă importantă vizavi de câștigurile obținute din colaborări. Pentru că la locul de muncă se conturează sarcini de lucru noi, de mare anvergură și plata va fi pe măsură la momentul potrivit. Însă, acum este vorba doar despre adieri subtile ale schimbărilor financiare și profesionale din următorii ani. Vor interveni cheltuieli pe facturi, taxe sau pentru cele necesare traiului cotidian. Cei dragi vor depune eforturi să profite de pe urma banilor sau bunurilor tale, însă tu respinge-le politicos demersurile în acest sens.
Fecioară
Foarte important ceea ce se petrece în această săptămână, în segmentul relațiilor parteneriale. Că este vorba despre partenerul de viață, despre partenerii profesionali sau că este vorba despre colaborări, schimbările vor fi la ordinea zilelor. Este posibil să apară variante noi de colaborare, de lucru de acasă sau împreună cu membrii familiei. Deocamdată sunt tatonări, propuneri, dezbateri. Analizează situațiile și relațiile în care ești implicat. evită compromisurile, indeciziile și tărăgănarea luării deciziilor importante.
Balanță
Situația segmentului profesional se va schimba radical și definitiv începând cu această săptămână. Se deschide o etapă nouă, deosebită, ce implică fie sarcini de lucru noi și importante, fie orientarea către un alt loc de muncă. Ceva se încheie, ceva începe. Este dificil să înțelegi ceea ce se prefigurează în câmpul muncii, însă privește partea plină a paharului. Indiferent de situația în care te afli, ai încredere că totul se desfășoară spre binele tău suprem. Pe de altă parte, se vor evidenția probleme de sănătate mai vechi sau mai noi.
Scorpion
Relațiile sentimentale îți acaparează atenția și eforturile în prima parte a acestei săptămâni. Sunt momente deosebite, care anunță schimbări importante și definitive, atât în relația cu persoana iubită, cât și în relațiile cu copiii. Iubirea și implicațiile ei vor căpăta alte conotații pentru tine de acum încolo. În relațiile amoroase vechi fundamentate pe baze solide pot interveni schimbări de ritm și de situație, iar dacă sunt frivole, superficiale se vor destrăma fără echivoc. Există și varianta unei relații noi la orizont, apariția unui copil sau trasarea planurilor de a avea copii.
Săgetător
Este vremea unor schimbări de mare anvergură în segmentul familial și domestic. Intră în discuție schimbarea condițiilor locative, rezolvarea chestiunilor patrimoniale, relaționarea cu membrii familiei și cu neamurile. Se deschide o etapă nouă în plan personal, de aceea este bine să fii prezent alături de cei dragi în tot ce ține de casă, familie, neamuri și problemele lor. Sunt multe frământări pe acest segment, neplăceri, aflarea unor informații deosebite care îți lămuresc deciziile și acțiunile membrilor familiei. Poți trasa noi planuri domestice, a căror materializare va avea loc la momentul potrivit.
Capricorn
Se conturează o perioadă în care încet, sigur și discret, îți vei schimba total felul de a fi. În primul rând, mentalitatea este foarte răscolită în aceste zile. Îți vei revizui multe idei, concepții, filozofii de viață și activitate, iar în consecință vei lua deciziile aferente. Traversăm o perioadă în care te simți bine de fapt și de drept, deoarece, schimbările de la nivel macro, tu le-ai preconizat demult, însă, puțini te credeau sau poate nimeni. Totuși, stresul acumulat îți bulversează reacțiile. Detașează-te de tumultul cotidian, gândește-te pe îndelete la situațiile și relațiile în care ești implicat.
Vărsător
Tema veniturilor obținute din activitatea profesională este cea mai importantă de-a lungul acestei săptămâni. Se conturează o etapă nouă în ceea ce privește salarizarea și condițiile de muncă, aspecte care te pot neliniști mult. Schimbările sunt iminente, însă vei reuși să depășești totul cu bine. Emotivitatea și subiectivismul sunt accentuate, de aceea apelează la cineva drag și de încredere pentru un dialog constructiv. Primești bani, bunuri, favoruri dinspre locul de muncă, însă și unii apropiați te vor sprijini cu tot ce ai nevoie.
Pești
O săptămână importantă pentru tine, deoarece te ajută să-ți revizuiești toate planurile de viață. Este un început al unei etape, etapă ce va fi cu totul altfel decât cele anterioare din viața ta. Energia vitală va fi răscolită și astfel, la un moment dat, oboseala își va spun cuvântul. Selectează prioritățile, deoarece tendința de a te implica în mai multe treburi deodată este mare și păguboasă. Joi și Vineri apar discuții referitoare la bani, salarizarea locului de muncă, modificări ale regimului muncii. Plus cheltuieli pe cele necesare traiului cotidian.
Foto: Hepta