Încă un bebeluș la Hollywood: actrița Chloe Sevigny e însărcinată în cinci luni

Actrița Chloe Sevigny (45 de ani) așteaptă primul ei copil, care se pare că se va naște la începutul verii.
Tatăl copilului este Sinisa Mackovic, directorul unei galerii de artă din New York. Cei doi sunt împreună de un an și au fost fotografiați recent pe străzile din New York, iar în imagini se poate vedea cum viitorul tată îi mângâie drăgăstos burta viitoarei mame. Actrița nu a făcut încă oficial anunțul sarcinii, dar a declarat recent că a avut un an productiv. Până de curând, Chloe Sevigny nu dădea semne ca și-ar dori să devină mamă sau să se așeze la casa ei. Ba chiar declara într-un intreviu în 2016 că își datorează aspectul tânăr și proaspăt faptului că nu are copii. Pe atunci, Chloe Sevigny spunea că sarcina după vârsta de 30 de ani îmbătrânește femeia, spre deosebire de sarcinile care apar la 20 de ani. Se pare ca vedeta și-a schimbat planurile între timp.
Foto: Hepta