Lucas Bravo, Gabriel din ”Emily in Paris”, ar putea părăsi serialul?

lucas bravo

Vești proaste pentru fanii serialului ”Emily in Paris” și mai ales pentru cei ai personajului Gabriel, seducătorul chef de care se îndrăgostește Emily (Lily Collins)- acesta ar putea părăsi definitiv serialul care l-a făcut celebru.

Actorul francez Lucas Bravo (36 de ani) a acordat recent un interviu publicației americane IndieWire în care a dat indicii cum că ar urma să părăsească serialul și personajul consacrat, Gabriel. În urmă cu o lună, Lucas Bravo își descria personajul ca fiind plictisitor și spunea despre Gabriel că nu-l mai stimulează.

lucas bravo

”Sexy-bucătarul a făcut parte din mine în primul sezon, dar am început să ne înstrăinăm de la un sezon la altul din cauza alegerilor pe care le face și din cauza direcției în care se îndreaptă. Niciodată n-am fost atât de departe de el”, a declarat actorul francez pentru IndieWire. ”În primul sezon, m-am regăsit în el. Dar, pe parcurs, Gabriel s-a transformat într-un personaj neancorat în mediul său, în dinamică, se victimizează nonstop, e dezorientat, manipulat de toată lumea din jur, așa că și-a pierdut farmecul pentru mine și să văd cum decade un personaj pe care l-am îndrăgit atât de mult și care mi-a adus atât de multe lucruri bune, să-l vad cum se transformă într-o cârpă m-a făcut să mă înstrăinez de el”, a declarat Lucas Bravo.

lucas bravo

”Nu pot face multe cu scenariul. Am încercat timp de mai multe sezoane să-l nuanțez, dar nu pre avem libertate pe platourile de filmare. Nu putem schimba nici măcar un cuvânt și nicio emoție. Ei știu ce vor și noi trebuie să ne conformăm”, a adăugat Bravo. ”Asta mă face să mă întreb serios dacă mai vreau să fac parte și din sezonul cinci… deoarece contractul meu se încheie cu sezonul patru. Chiar mi-ar plăcea să văd daca Gabriel revine la firea sa amuzantă, jucăușa, vie. Deoarece, timp de trei sezoane, a devenit melancolic, trist, depresiv și nu mai e deloc savuros. E vorba de o comedie, toată lumea se distrează în jurul meu, iar eu mă scufund încet și sigur în ceva ce nu pot defini”. Lucas Bravo nu s-a sfiit să critice scenariștii, producătorii și regizorii serialului ”Emily in Paris”, despre care spune că urmează cu sfințenie o rețetă.

Distribuția Emily in Paris

În ciuda atitudinii tăioase față de producătorii serialului, Lucas Bravo a ținut să sublinieze că înca adoră serialul și oamenii implicați în el, pe care îi numeste afectuos „Femily”. ”Pare că nu mai sunt deloc drăguț și trec drept nerecunoscător, dar când iubești ceva din tot sufletul, vrei să aibă parte de ce e mai bun. N-o sa mint, m-a frustrat direcția pe care a luat-o personajul. Dar vom vedea. Serialul nu s-a terminat încă”, a conchis Bravo.

Pe lângă ”Emily in Paris”, Lucas Bravo a jucat și în thrillerul romantic ”Freedom”, în rolul Bruno Sulak, regizat de Mélanie Laurent, care va avea premiera pe Amazon Prime Video. Bravo va mai apărea și în seria ”Merteuil”, de pe Max, dar și în thrillerul ”Turn Up The Sun!” și în comedia de Crăciun ”It’s Christmas!”.

Foto: Hepta

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă