Ștefan Iancu (Hoții de subiecte): „Mi-aș dori ca oamenii să rămână cu un zâmbet pe buze după generic”
În urmă cu o săptămână, am fost la avanpremiera Hoții de subiecte, în regia lui Tudor Petremarin, iar finalul filmului m-a prins cu un mare zâmbet pe față. Pentru că pur și simplu este genul de poveste care îți dă o stare de bine. Este fun, este cald, este emoționant: pe scurt, titlul perfect pentru o vizită la cinema.
Totul pornește de la momentul în care patru adolescenți se hotărăsc să facă bani vânzând în mediul online subiectele de la BAC. Sofi (Karina Jianu) vrea să strângă bani pentru a-și plăti facultatea din Elveția, Alex (Ștefan Iancu) visează să își construiască propriul studio de înregistrări, Amalia (Ana Toda) dorește să-și impresioneze tatăl senator, iar Tomiță (Dragoș Prundeanu) vrea să fie parte dintr-o aventură. Planul merge bine până în momentul în care cei patru adolescenți sunt nevoiți să înfrunte realitatea și consecințele acțiunilor lor.
Filmul va avea premiera pe 28 martie, însă, până atunci, actorul Ștefan Iancu ne povestește despre rolul său din film și aventura hoților de subiecte.
În primul rând, felicitări pentru rolul lui Alex: dincolo de faptul că este un personaj extrem de carismatic, ai pus în evidență foarte bine conflictele sale interioare. Iar prima mea întrebare pentru tine este ce te-a atras cel mai mult la Alex și dacă ai simțit că ai lucruri în comun cu el?
Mulțumesc. Alex nu e atât de diferit de cum eram eu în liceu. Atât doar că eu nu cântam în vreo trupă. Și nu cântam deloc, în general. Nu în public, cel puțin. Suntem pe aceeași lungime de undă când vine vorba de muzica de film și chiar dacă eu nu sunt poate la fel de mare fan Hans Zimmer, pot să înțeleg pasiunea lui.
Alex este prins într-un fel de triunghi amoros și pare că oscilează în permanență între rațiune și sentiment, între cum e avantajos pentru el și cum e corect. Cât de complicat a fost să transmiți această dualitate?
Dualitatea asta a personajului se duce într-atât de mult cât îi permite scenariul. Alex se duce în direcția în care e scris și destinul lui nu prea are cum să fie altul în funcție de cum abordez eu personajul. În rest, nu e chiar așa o situație atipică. Până la urmă, mai ales în liceu, te mai întâlnești cu situații similare și atunci accesezi amintirile pe care le ai de atunci. Știi cum e, „să iubești două femei”, că tot e „la modă” acum.
O legătură foarte prezentă în film este cea dintre Alex și fratele său mai mic: cum ai abordat tu raportul dintre cei doi și ce ți-a plăcut cel mai mult la relația lor?
Și eu la rândul meu am un frate mai mic, deci poziția de frate mai mare nu mi-e complet străină. Bine, în cazul personajului, fratele e mult mai mic și atunci raportarea se schimbă. M-am înțeles foarte bine cu Patrick Mihai (cel care îl joacă pe Edi) și mi se pare un băiat foarte talentat și disponibil. Ba chiar aș putea spune că secvențele cu el au fost printre cele mai plăcute, mai ales că e o bucurie să vezi un băiat atât de mic de vârstă care se prinde atât de repede de ce trebuie să facă și e foarte profesionist. Mi se pare că relația dintre cele două personaje e printre cele mai frumoase din film. Dacă în alte contexte Alex e într-un fel, când vine vorba de fratele lui e complet diferit și parcă, deodată, și mai onest.
Cum l-ai perceput tu pe Alex: bad guy sau doar un adolescent prins în capcanele vieții?
Acuma’ depinde cum definim „bad guy”. Dacă e să-l judecăm prin prisma decizilor pe care le ia pe parcursul filmului, atunci da, sigur, poți să zici că e omu’ rău. Dar în același timp e un copil, n-are nici 18 ani și Dumnezeu știe ce are în cap la vârsta aia. Cred că e puțin injust să judeci totuși un om când vine vorba de alegerile pe care le face în liceu, dar n-ai cum să-l absolvi totuși de absolut orice vină. Una peste alta, știi cum e, scopul scuză mijloacele, dacă e să mergem pe premisa asta.
Cum te-ai pregătit alături de ceilalți actori din film? Ați reușit să construiți o chimie între voi și dincolo de camere?
Eu, de obicei, nu prea reușesc să joc alături de oameni cu care nu mă înțeleg măcar puțin, sau cu care nu leg un minimum de amiciție. Înainte puteam să joc doar dacă mă și împrieteneam cu oamenii din proiecte, dar cu timpul, mi-am dat seama că nu e ceva sănătos și dacă e să se întâmple, o să se întâmple de la sine, nu trebuie să trag eu de chestia asta. Per total aici s-a întâmplat de la sine, m-am înțeles foarte bine cu toată lumea și mă bucur că am cunoscut niște actori tineri foarte talentați cărora le doresc succes și pe mai departe și alături de care sper să mai am ocazia să joc.
Cu ce ți-ai dori să rămână publicul care vede Hoții de subiecte?
Cu un zâmbet pe buze după generic.
În urmă cu o săptămână, am fost la avanpremiera Hoții de subiecte, în regia lui Tudor Petremarin, iar finalul filmului m-a prins cu un mare zâmbet pe față. Pentru că pur și simplu este genul de poveste care îți dă o stare de bine. Este fun, este cald, este emoționant: pe scurt, titlul perfect pentru o vizită la cinema.
Totul pornește de la momentul în care patru adolescenți se hotărăsc să facă bani vânzând în mediul online subiectele de la BAC. Sofi (Karina Jianu) vrea să strângă bani pentru a-și plăti facultatea din Elveția, Alex (Ștefan Iancu) visează să își construiască propriul studio de înregistrări, Amalia (Ana Toda) dorește să-și impresioneze tatăl senator, iar Tomiță (Dragoș Prundeanu) vrea să fie parte dintr-o aventură. Planul merge bine până în momentul în care cei patru adolescenți sunt nevoiți să înfrunte realitatea și consecințele acțiunilor lor.
Filmul va avea premiera pe 28 martie, însă, până atunci, actorul Ștefan Iancu ne povestește despre rolul său din film și aventura hoților de subiecte.
În primul rând, felicitări pentru rolul lui Alex: dincolo de faptul că este un personaj extrem de carismatic, ai pus în evidență foarte bine conflictele sale interioare. Iar prima mea întrebare pentru tine este ce te-a atras cel mai mult la Alex și dacă ai simțit că ai lucruri în comun cu el?
Mulțumesc. Alex nu e atât de diferit de cum eram eu în liceu. Atât doar că eu nu cântam în vreo trupă. Și nu cântam deloc, în general. Nu în public, cel puțin. Suntem pe aceeași lungime de undă când vine vorba de muzica de film și chiar dacă eu nu sunt poate la fel de mare fan Hans Zimmer, pot să înțeleg pasiunea lui.
Alex este prins într-un fel de triunghi amoros și pare că oscilează în permanență între rațiune și sentiment, între cum e avantajos pentru el și cum e corect. Cât de complicat a fost să transmiți această dualitate?
Dualitatea asta a personajului se duce într-atât de mult cât îi permite scenariul. Alex se duce în direcția în care e scris și destinul lui nu prea are cum să fie altul în funcție de cum abordez eu personajul. În rest, nu e chiar așa o situație atipică. Până la urmă, mai ales în liceu, te mai întâlnești cu situații similare și atunci accesezi amintirile pe care le ai de atunci. Știi cum e, „să iubești două femei”, că tot e „la modă” acum.
O legătură foarte prezentă în film este cea dintre Alex și fratele său mai mic: cum ai abordat tu raportul dintre cei doi și ce ți-a plăcut cel mai mult la relația lor?
Și eu la rândul meu am un frate mai mic, deci poziția de frate mai mare nu mi-e complet străină. Bine, în cazul personajului, fratele e mult mai mic și atunci raportarea se schimbă. M-am înțeles foarte bine cu Patrick Mihai (cel care îl joacă pe Edi) și mi se pare un băiat foarte talentat și disponibil. Ba chiar aș putea spune că secvențele cu el au fost printre cele mai plăcute, mai ales că e o bucurie să vezi un băiat atât de mic de vârstă care se prinde atât de repede de ce trebuie să facă și e foarte profesionist. Mi se pare că relația dintre cele două personaje e printre cele mai frumoase din film. Dacă în alte contexte Alex e într-un fel, când vine vorba de fratele lui e complet diferit și parcă, deodată, și mai onest.
Cum l-ai perceput tu pe Alex: bad guy sau doar un adolescent prins în capcanele vieții?
Acuma’ depinde cum definim „bad guy”. Dacă e să-l judecăm prin prisma decizilor pe care le ia pe parcursul filmului, atunci da, sigur, poți să zici că e omu’ rău. Dar în același timp e un copil, n-are nici 18 ani și Dumnezeu știe ce are în cap la vârsta aia. Cred că e puțin injust să judeci totuși un om când vine vorba de alegerile pe care le face în liceu, dar n-ai cum să-l absolvi totuși de absolut orice vină. Una peste alta, știi cum e, scopul scuză mijloacele, dacă e să mergem pe premisa asta.
Cum te-ai pregătit alături de ceilalți actori din film? Ați reușit să construiți o chimie între voi și dincolo de camere?
Eu, de obicei, nu prea reușesc să joc alături de oameni cu care nu mă înțeleg măcar puțin, sau cu care nu leg un minimum de amiciție. Înainte puteam să joc doar dacă mă și împrieteneam cu oamenii din proiecte, dar cu timpul, mi-am dat seama că nu e ceva sănătos și dacă e să se întâmple, o să se întâmple de la sine, nu trebuie să trag eu de chestia asta. Per total aici s-a întâmplat de la sine, m-am înțeles foarte bine cu toată lumea și mă bucur că am cunoscut niște actori tineri foarte talentați cărora le doresc succes și pe mai departe și alături de care sper să mai am ocazia să joc.
Cu ce ți-ai dori să rămână publicul care vede Hoții de subiecte?
Cu un zâmbet pe buze după generic.
