Top seriale care promit suspans în fiecare episod

suspans

Îți dorești un nou serial care să te țină cu ochii lipiți de ecran și care să te facă să treci prin zeci de emoții? Say no more, pentru că tocmai ce ți-am pregătit un nou top de seriale perfecte pentru următorul maraton de weekend. 

Avem seriale și miniserii cu o acțiune intensă, personaje complicate și numeroase răsturnări de situație, drame și thrillere care te vor ține în suspans până la ultima scenă. Iată care sunt titlurile pe care ți le propunem în acest weekend.

The Night Of – Disponibil pe HBO GO

Ce faci atunci când viața pe care o știai se schimbă radical pe parcursul unei singure nopți? Răspunsul ni-l dă Naz Khan (Riz Ahmed) în The Night Of. După ce ia taxiul tatălui său pentru a ajunge la o petrecere, Naz, un student de origine pakistaneză din New York, se trezește cu o tânără în mașină, pe care, într-un final, acceptă să o conducă acasă. După o noapte presărată cu droguri, alcool și sex, acesta se trezește lângă cadavrul ei, fără să aibă nici cea mai mică idee ce s-a întâmplat. La scurtă vreme, Naz este reținut de poliție, investigat pentru crimă, o crimă pe care nu reușește să și-o explice. În apărarea lui se implică avocatul John Stone (John Turturro), însă procesul nu decurge deloc în favoarea sa. 

Who Killed Sara? – Disponibil pe Netflix

După ani grei de închisoare, acuzat de o crimă care i-a fost înscenată, Alex Guzman (Manolo Cardona) este decis să se răzbune pe cei care l-au înșelat, membrii familiei Lazcano, și să afle adevărul despre moartea surorii sale, Sara. Pe măsură ce ancheta sa ia amploare, adevărata personalitate a Sarei iese la iveală, iar Alex își dă seama că adevărul e mult mai complicat decât își imagina. 

Sharp Objects – Disponibil pe HBO GO

O miniserie care are la bază romanul omonim scris de Gillian Flynn, Sharp Objects ne-o prezintă pe Amy Adams în rolul jurnalistei Camilla Preaker, o tânără care încă se confruntă cu traumele unui trecut dureros. Când editorul ei o trimite în orașul natal, Wind Gap, pentru a scrie un reportaj despre disparițiile misterioase a unor adolescente, Camilla înțelege încă o dată cât de toxic e mediul în care a trăit. Iar odată ce revine în casa mamei sale, secretele familiei încep să iasă la iveală.

https://www.youtube.com/watch?v=DgljcMqPG98&ab_channel=HBO

Clickbait – Disponibil pe Netflix

O miniserie care te poartă pe mai multe piste cu fiecare episod, Clickbait îl are în prim-plan pe Nick Brewer (Adrian Grenier), un bărbat care, la prima vedere, are tot ce și-ar putea dori. Este un tată iubitor și un soț devotat, un frate bun, un fiu extraordinar. Într-o zi, însă, Nick dispare într-un mod misterios, iar pe internet apare un filmuleț în care el, plin de răni și vânătăi, ține în mână un carton pe care scrie: „Abuzez femei. La 5 milioane de vizualizări, voi muri”. Nimeni nu înțelege exact ce se întâmplă, însă minutele se scurg, iar numărul vizualizărilor este în continuă creștere. Sora (Zoe Kazan) și soția lui Nick (Betty Gabriel) pornesc într-o cursă nebună pentru a-l găsi în viață și a-l salva, însă, în scurtă vreme, secretele bărbatului încep să iasă la iveală. Finalul este unul absolut devastator pentru toți cei implicați. 

https://www.youtube.com/watch?v=QwVLObz0MGs&t=3s&ab_channel=Netflix

True Detective – Disponibil pe HBO GO

Unul dintre cele mai bune seriale produse de HBO, True Detective este structurat în trei sezoane de sine stătătoare, fiecare pornind de la un caz misterios investigat de un duo de detectivi. Primul sezon îi are în prim-plan pe Rust Cohle (Matthew McConaughey) și Marty Hart (Woody Harrelson), doi detectivi care pornesc pe urmele unui criminal în timp ce se luptă cu demonii din viețile lor. Povestea începe cu ancheta unei crime ciudate din 1995 și continuă cu redeschiderea cazului în 2012. 

Behind Her Eyes – Disponibil pe Netflix

Ai avut vreodată senzația că există cineva știe exact ce faci? Că ești privit din umbră la fiecare pas? De la aceste întrebări pornește și serialul Behind Her Eyes. Poveste începe cu Louise (Simona Brown), o mamă singură care, într-o noapte în oraș, cunoaște un bărbat fascinant, de care se simte puternic atrasă. Chimia dintre ei este reală, însă, în următoarea zi, Louise realizează că a avut o aventură cu șeful ei, un psihiatru pe nume David (Tom Bateman). Viața sa devine și mai complicată în momentul în care, total întâmplător, se împrietenește cu soția lui, Adele (Eve Hewson), și se trezește prinsă într-o plasă de secrete și minciuni în care nimic nu este ceea ce pare. 

Foto: HBO

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă