10 ani de la moartea lui Robin Williams

Zak Williams, fiul regretatului actor Robin Williams, comemorează zece ani de la dispariția părintelui sau, care s-a sinucis pe 11 august 2014, la reședința sa din California.
Zak Williams, în vârstă de 41 de ani, a postat un mesaj emoționant pe Instagram la cei 10 ani scurși de la dispariția tragică a tatălui său. ”Tată, mi-e greu să cred că au trecut zece ani. Azi, îmi vine în minte dragostea imensă pe care ne-ai arătat-o – nouă, familiei tale, prietenilor tăi și tuturor celor pe care i-ai cunoscut. Continui să mă inspiri în fiecare zi în a crea o lume mai bună și mai iubitoare pentru familia mea. Te voi iubi mereu”.

Luna trecută, pe 21 iulie, Robin Williams ar fi împlinit 73 de ani și atunci fiul său a comemorat ”speranța și bucuria pe care tatăl sau le-a adus lumii întregi.”
”Nu e săptămână în care să nu apară cineva care să-mi povestească despre cât i-ai ajutat în perioade grele. Sunt recunoscător că sunt fiul tău”, a mai scris atunci Zak, care, la fel ca și tatăl sau, este actor.

Robin Williams a fost unul dintre cei mai apreciați actori de comedie ai tuturor timpurilor dar, în ciuda veseliei pe care o radia, acesta s-a confruntat cu grave probleme de sănătate. Inițial diagnosticat eronat cu boala Parkinson, s-a dovedit ulterior, la autopsie, că Williams suferea de de demență Lewy, o boală incurabilă a creierului, care afectează atât funcțiile cognitive cât și pe cele motorii.
Robin Williams a fost găsit decedat la reședința sa din Paradise Cay, California, pe 11 august 2014. Potrivit autopsiei, se pare că moartea lui Williams a fost sinucidere prin asfixiere, în urma spânzurării. Analizele nu au relevat consumul de alcool sau de droguri. Potrivit raporturilor ulterioare, s-a dovedit că actorul suferea de anxietate și de depresie.

Robin Williams, considerat unul dintre cei mai mari comedianți ai tuturor timpurilor, a avut o carieră artistică impresionantă și a câștigat un premiu Oscar, două Primetime Emmy Awards, șase Globuri de Aur, cinci Grammy și două Screen Actors Guild Awards, iar în 2005 a primit premiul Cecil B. DeMille.
Printre cele mai apreciate filme în care a jucat se numără Mrs. Doubtfire, Good Will Hunting, Dead Poets Society, The Fisher King, Good Morning, Vietnam, Jack, Jumanji etc.
Acesta a avut trei copii- Zak, Zelda și Cody.
Foto: Hepta