Când apare sezonul 3 al serialului ”And Just Like That…”?

E oficial! Sezonul trei din serialul ”And Just Like That”, continuarea ”Sex And the City”, va avea premiera pe Max în data de 29 mai.
Din această dată va începe difuzarea câte unui episod al spin-off-ului ”Sex And the City”, în care personajele Carrie, Miranda și Charlotte, alături de figuri mai mult sau mai puțin consacrate, își continuă viața tumultoasă din New York.

Sezonul al treilea apare la aproape doi ani de la cel mai recent, iar acesta se va învârti în jurul felului în care perosnajele principale- Carrie (Sarah Jessica Parker), Miranda Hobbes (Cynthia Nixon), Charlotte York-Goldenblatt (Kristin Davis), Seema Patel (Sarita Choudhury) și Lisa Todd Wexley (Nicole Ari Parker) își petrec vara la New York.

Din trailerul serialului putem observa cum Carrie lasă la o parte scrierea memoriilor ei și cum începe să se dedice ficțiunii. În acest timp, Aidan (John Corbett), fostul iubit al lui Carrie, care îi ceruse acesteia o pauză de cinci ani pentru a-și dedica timpul fiilor săi adolescenți, încă se află în peisaj.
”E complicată situația cu Aidan, dar încerc să mă descurc”, spune Carrie în trailer, ceea ce lasă loc unor interpretări legate de o nouă relație cu fosta ei dragoste.

Făcând trimitere la serial, Sarah Jessica Parker a declarat că New York-ul continuă să fie o plajă plina de oportunități, iar cel de-al treilea sezon reprezintă o etapă de evoluție și de dedicare mai mare persoanei care își dorește să fie personajul interpretat de ea, iar Aidan joacă un rol important în acest aspect.
În ceea ce o privește pe Miranda, aceasta are un nou job și o nouă perspectivă amoroasă. În acest timp, Charlotte este dată peste cap de faptul că fiica ei adolescentă ei trăieste pentru prima dată fiorii dragostei.

Toate aceste lucruri nu decurg lin, însă, pentru niciunul dintre personaje, din contră, haosul și confuziile par să le puna bețe în roate tuturor.
Dintre figurile care se alătură din nou sau pentru prima dată serialului ”And Just Like That…” fac parte actori precum Mehcad Brooks, Jonathan Cake și Logan Marshall-Green, dar și Sebastiano Pigazzi și Dolly Well.
Sezonul 3 din ”And Just Like That…” are 12 episoade, care vor fi difuzate câte unul pe săptămână, joia, până pe data de 14 august.
Foto: Max