„Coronavirusul nu mai există din punct de vedere clinic”! Ce spune un cunoscut medic italian

În plină pandemie, medicul italian Alberto Zangrillo, directorul spitalului San Raffaele din Milano, a făcut un anunț surprinzător despre noul coronavirus.
„Cam cu o lună în urmă auzeam epidemiologii spunând că se tem că la începutul lui iunie se va vedea un al doilea val şi cine ştie câte locuri la Terapie Intensivă vor fi. În realitate, din punct de vedere clinic, virusul nu mai există. Spune asta Universitatea Vita e Saluta San Raffaele. O spune un studiu făcut de directorul de virologie, profesorul Clementi. Spune asta şi profesorul Silvestri de la Universitatea Emory din Atlanta. Testele efectuate acum, în ultimele zece zile, au o încărcătură virală din punct de vedere cantitativ absolut infimă în comparație cu cele efectuate pe pacienți în urma cu o lună sau două. Spun asta pe deplin conştient de drama pe care au trăit-o cei care nu au reuşit să învingă virusul. Virusul, din punct de vedere clinic, nu mai există. A venit timpul să încetăm să terorizăm această ţara”, a afirmat Alberto Zangrillo.
Potrivit medicului, care în Italia este cunoscut drept doctorul lui Silvio Berlusconi, coronavirusul a dispărut din Italia, iar un al doilea val al pandemiei nu va veni, deoarece acum virusul nu mai este agresiv la nivel mondial.
Sursa aici!