Cum arată Casa Albă decorată pentru sărbătorile de iarnă de prima doamnă Jill Biden

Jill Biden, soția președintelui SUA Joe Biden, a respectat tradiția de la Casa Albă și a decorat reședința prezidențială pentru Crăciun.
Spre deosebire de decorul ales în anii trecuți de fosta primă doamnă Melania Trump, care nu s-a bucurat de prea multe aprecieri, decorațiunile alese de Jill Biden se pare că sunt admirate unanim. Cu ajutorul a 100 de voluntari, Prima Doamnă a umplut holurile și sălile de la Casa Albă cu 41 de brazi de Crăciun, 25 de coronițe, 1800 de metri de panglici, peste 300 de lumânări, 10 000 de ornamente și 78 750 de luminițe.
Jill Biden și-a pus amprenta pe stilul ales și dat o notă caldă ambianței oficale. Jill Biden a atârnat de șemineu șosete inscripționate cu numele nepoților lor. Tema de anul acesta pentru decorul de iarnă a fost Gifts From The Heart – Daruri din inimă.
Într-un discurs emoționant susținut în urmă cu câteva zile, Jill Biden a declarat:
”Cu toții avem tradiții care ne fac sărbătorile speciale – fie ca e vorba de împodobirea împreună a bradului sau urmăritul de filme de Crăciun, poza anuală de familie de lângă cămin sau prepararea acelei rețete care îți aduce aminte de copilărie. Mama obișnuia să aprindă lumânări și să decoreze cu flori masa, flori pe care le culegea ea însăși de afară, nu le cumpăra de la magazin. Aceste amănunte făceau orice cină de sărbători specială. Nu numai că npi, familia, stăteam în jurul mesei împreuna, ci ne trăiam viața împreuna, ne hrăneam spiritele astfel. În fiecare an, când aprind lumânări și pun aranjamente de flori proaspete pe masă, îmi amintesc de zâmbetul mamei în lumina focului din șemineu. Îmi amintesc cum transformam mesele într-un cerc sacru al dragostei și sper să ofer și eu același lucru familiei mele”, a povestit Prima Doamnă Jill Biden.