Cum să nu cazi în capcana pozitivității toxice

Pozitivitatea toxică presupune menținerea unui perspective pozitive cu orice preț, indiferent de cât de dificilă este o situație. Aceasta nu trebuie confundată cu optimismul, deoarece pozitivitatea toxică respinge orice urmă de emoție negativă în favoarea afișării unei fațade vesele, de cele mai multe ori menținute în mod fals.
A avea o abordare pozitivă asupra vieții este benefic pentru bunăstarea mentală. Problema apare când elimini posibilitatea faptului că viața nu e întotdeauna ușoară și frumoasă, scrie verywellmind.com. Avem parte de emoții negative, de gânduri și de experiențe negre și dureroase. Aceste emoții, chiar dacă sunt adesea neplăcut de traversat, au nevoie să se simtă, să se manifeste și trebuie confruntate deschis și onest, pentru a ajunge la acceptare și la o înțelegere sănătoasă a acestor aspecte, cele care oferă sănătate psihologică. Pozitivitatea toxică duce gândirea pozitivă la o extremă suprageneralizată, iar această atitudine nu numai că diminuează din importanța optimismului, dar minimizează și chiar anulează orice urmă de emoție umană care nu are o valență strict fericită.

Exemple de pozitivitate toxică
Pozitivitatea toxică poate îmbrăca multiple forme, spre exemplu:
Când se întâmplă ceva neplăcut, cum ar fi pierderea unui loc de muncă, oamenii din jur ar putea spune ”Trebuie să vezi partea bună a lucrurilor”; acestea sunt spuse adesea ca și cuvinte de încurajare, cu intenția de empatie, dar ar putea anula orice încercare a celui care trece prin această experiență de a explica și înțelege ceea ce i se întâmplă;
După o anumită pierdere, unii ar putea spune: ”Totul se întâmplă cu un motiv” – ceea ce ar putea duce nu la alinarea durerii celui care o traversează, ci la încălcarea puterii de manifestare a durerii resimțite;
Când cineva își exprimă sentimentele de supărare, de durere, ar putea primi replica ”Fericirea este o alegere”. Acest lucru sugerează că dacă cineva resimte emoții negative, este vina lui că nu alege să fie fericit.

De ce este pozitivitate toxică dăunătoare?
Prea multă pozitivitate este toxică, scrie verywellmind.com, deoarece poate răni și mai mult oamenii care trec prin situații dificile. Aceștia, în loc să fie lăsați să împartă emoții absolut umane, veritabile și să câștige sprijin necondiționat, pot simți că sentimentele lor sunt trecute cu vederea, ignorate sau nevalidate.
Pozitivitatea toxică poate crea rușine și le poate transmite celor asupra cărora e îndreptată că emotiile lor sunt inacceptabile. Când cineva suferă, trebuie să știe că emoțiile lui sunt valide și că poate găsi alinare și afecțiune în prieteni și în familie.
Cauzează vină: pozitivitatea toxică transmite mesajul conform căruia, dacă nu găsești o cale să te simți pozitiv, chiar și după o tragedie, faci ceva greșit.
Duce la subminarea emoțiilor autentice. Pozitivitatea toxică funcționează și ca un mecanism de evitare. Când oamenii se angajează în acest tip de comportament, pot evita anumite situații emoționale care îi fac să se simtă inconfortabil. Când trecem prin emoții dificile vom avea tendința de a le ascunde, de al amâna, de a le nega sau de a le trece cu vederea.
Împiedică evoluția: pozitivitatea toxică ne permite să evităm lucrurile dureroase, care, într-un final, ar putea să ne facă să creștem emoțional și spiritual și să avem o perspectivă mai clara și mai profundă asupra lucrurilor.
Mantra ”doar vibe-uri pozitive” poate fi dăunătoare când traversăm perioade de stres personal intens. Când oamenii traversează moemnte precum dificultăți financiare, pierderea unui job, boală sau pierderea cuiva drag – să li se spună că trebuie să vadă doar partea bună a lucrurilor poate părea de-a dreptul crud. Astfel, se poate crea o realitate falsă si poate pune sub semnul întrebării adevărata semnificație a ceea ce simțim sau gândim.

Dezvoltă o atitudine conform căreia ”E în regulă să nu fii în regulă”
Acceptă emoțiile negative, nu le băga sub covor
Concentrează-te în a-i asculta pe ceilalți și arată sprijin.
Enunțuri toxice:
Rămâi pozitiv! Good vibes only! Ar putea fi mai rău; Lucrurile se întâmplă cu un motiv; Eșecul nu e o opțiune; Fericirea e o alegere.
Alternative non-toxice:
Te ascult; Sunt aici indiferent de ce s-ar întâmpla; Trebuie să fie foarte greu să treci prin asta; Câteodată, se întâmplă și lucruri rele. Cum te pot ajuta? Eșecul face parte din viață, câteodată; Sentimentele tale sunt valide.
Foto: Unsplash