Duminica aceasta, „Madrigal cântă copiilor”

Untitled collage - 2020-07-23T133423.453

Duminică, 26 iulie 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, invită publicul la „Madrigal cântă copiilor”, al doilea eveniment din Stagiunea estivală în aer liber.

Al doilea eveniment al stagiunii vine după ce, pe 21 iulie, la Amfiteatrul „Mihai Eminescu”, Corul Madrigal a prezentat „Hora staccato”, un spectacol complex, plin de culoare și dinamism, care a îmbinat sonoritatea inconfundabilă a ansamblului cu folclorul autentic românesc și cu arta interpretativă a muzicienilor și dansatorilor invitați.

Stagiunea estivală Madrigal (5 concerte) se desfășoară la Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din Str. Arhitect D. Hârjeu nr. 61 (zona Parcul Național din București, prin cele două străzi principale Strada Maior Coravu şi Bulevardul Basarabia) și respectă normele oficiale de desfășurare a evenimentelor culturale cu public.

„Stagiunea estivală Madrigal 2020” este organizată în colaborare cu Centrul Cultural „Mihai Eminescu” al sectorului 2, Circul Metropolitan București și Opera Comică pentru Copii și se înscrie în seria de proiecte naționale ale Ministerului Culturii: SAMER – Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României, ce invită spectatorii la evenimente live în aer liber, pe parcursul întregii veri.

Mai multe informații despre Stagiunea estivală Madrigal și concertul de duminică găsiți pe www.madrigal.ro , pe paginile de social media ale Corului Madrigal și Event „Madrigal cântă copiilor”.

Biletele pot fi achiziționate de pe platforma Bilete.ro – Stagiunea estivală Madrigal. Costul unui bilet la un concert este de 30 RON.

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă