Elon Musk, petrecere de Halloween la Bran, alături de miliardarii planetei?

Cea mai mare surpriză din ultimele 24 de ore a fost vestea, încă neconfirmată oficial, că cel mai bogat om din lume, Elon Musk (51 de ani), va organiza o petrecere-monstru de Halloween, la Castelul Bran. Alături de alți miliardari ai planetei, acesta ar urma să petreacă Halloweenul chiar acasă la Dracula, la Bran, Brașov.

La merga-petrecerea de Halloween de la Castelul Bran, ar urma să ia parte miliardari precum fondatorii Google- Sergey Brin și Larry Page, unul dintre acționarii SpaceX, Steve Jurveston, sau unul dintre fondatorii PayPal, Peter Tiel.
Aceștia au sosit în Romania sâmbătă noaptea cu avioane private. Sosirea lui Elon Musk in România n-a fost încă înregistrată.

Printre invitați ar urma să fie o trupă de majorete care sa realizeze un program cu tematica Dracula, dar și actrița suedeză Julia Sandstrom.

Lista de invitați de la petrecerea de la Bran este mult mai extinsa și conține aproximativ 200 de persoane, printre care diverși alți oameni de afaceri, întreprinzători și politicieni, români sau străini.
Se pare că miliardarii care au ajuns aseară în România, pe Aeroportul Henri Coandă din București, au fost transportați la Bran cu elicopterul. (Sursa: protv.ro)
Foto: Hepta