Grija pentru mediu, cea mai importantă tendință a momentului

În era vitezei și a producțiilor record, una dintre cele mai importante preocupări ar trebui să devină grija pentru mediu, în multiple domenii, de la fashion, la tehnologie și chiar gastronomie. Atunci când o serie de antreprenori și de personalități își unesc forțele în acest scop, nu putem decât să le admirăm forța, creativitatea și să fim inspirați de atitudinea lor sustenabilă.
„Creatort de inspirație” este cea mai nouă campanie propusă de asociația ENVIRON care are ca scop conștientizare a importanței protejării mediului înconjurător derulată împreună cu 14 oameni de referință în domeniul lor de activitate.
Alexandru Nagy (regizor, actor și tenor al Operei Naționale București), Răzvan Popa (președinte @ Atelierul Faptelor Bune), Ioana Uretu (antreprenor și fondator al Cărți, Dulciuri și Flori), Gabriela Atanasov (influencer, content creator și artist), Alexandru Petricean (Chef @ NOUA. Bucătărie românească), Alina Benea (profesor la Școala Gimnazială nr. 150), Dr. Felix Popescu (medic la clinica Dr. Felix Hair Implant), Iulia Ionescu (jurnalist și realizator al emisiunii I Like IT), Alina Vîlcu (arhitect, designer de interior la Pianoterra, co-fondator al Inside Academy), Sarah Joițoiu (head of sustainability al eMag), Robert Rațiu (strategist&creative communicator al 2ActivePR și activist pentru drepturile comunității LGBTQ+), Marius Copil (jucător de tenis în circuitul ATP Challenger Tour și component al echipei României în Cupa Davis), Clara Rotescu (designer și președintele Federației Române de Design Vestimentar și Accesorii) și Alexandru Ilinca (meșter opincar, ultimul opincar al Olteniei) sunt cei care ne inspiră prin dedicare și prin munca lor de zi cu zi.
Proiectul înseamnă o serie de interviuri care dezvăluie valorile comune ale oamenilor de succes din România, creatori de lucruri sau experiențe autentice și durabile, de la case și mâncăruri cu bun gust, la haine, meșteșuguri populare sau cadouri până la oameni informați, artă, performanță sportivă, educație, ajutor, stare de bine sau schimbare. Campania „Creatort de inspirație” este lansată la aniversarea de 15 ani de activitate a asociației, care înseamnă peste 150.000 tone de DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice), crearea a peste 4000 puncte de colectare deșeuri electrice, implementarea unor programe de educație ecologică în 2000 de școli din România și reularea a sute de acțiuni și campanii de informare și conștientizare. De data aceasta, ne reamintește că fiecare dintre noi îi poate inspira pe cei din jur prin propriile creații, pornind de la ideea că inspirația reprezintă atât primul pas al procesului de respirație, inhalarea aerului (curat!) în plămâni, cât și entuziasmul creator.
Astfel, Environ caută cel de-al 15-lea Creator de Inpirație printre cei care împărtășesc dragostea pentru munca pe care o fac și cea pentru natură și care doresc să își facă vocea auzită (https://environ.ro/works/creator/).
Foto: Environ