Haine și alte obiecte personale de-ale lui Marilyn Monroe, licitate pentru 4 milioane de dolari

Mai multe obiecte care i-au aparținut lui Marilyn Monroe au fost licitate de casa Julien’s Auctions pentru suma totală de patru milioane de dolari. Printre articolele licitate se numără o rochie Pucci roz, care i-a aparținut actriței decedate în 1962, al cărei preț s-a ridicat la 325 000 de dolari, o sumă record.
Licitația intitulată ICONS: Playboy, Hugh Hefner and Marilyn Monroe a scos la iveală piesa de îmbrăcăminte din mătase, care a devenit peste noapte cea mai scumpă rochie Pucci vândută vreodată, în cadrul evenimentului desfășurat la NYA Studios East din Los Angeles.
Printre articolele licitate s-au mai numărat costume purtate în filme de Marilyn Monroe, makeup și haine din garderoba ei, dar și sute de obiecte care i-au aparținut lui Hugh Hefner, adunate de la reședința acestuia din Los Angeles, după moartea sa, survenită în 2017, la vârsta de 91 de ani.
Marilyn Monroe a avut parte de o moarte tragică, la vârsta de doar 36 de ani, survenită pe data de 15 august 1962, la reședința ei din Brentwood, California. Moartea a fost considerată oficial o sinucidere, în urma unei supradoze de barbiturice.
”De-a lungul parcursului de 20 de ani în industrie, casa Julien’s a scos la licitație numeroase obiecte de arhivă care au aparținut celor mai mari staruri de la Hollywood, dar niciuna nu s-a ridicat la nivelul licitației cu articolele care i-au aparținut lui Marilyn Monroe”, a declarat CEO-ul Julien’s, David Goodman, citat de Daily Mail.

Goodman spune că obiectele lui Monroe, care poartă patina glamourului de altădată, s-au aflat în topul listei celor mai bine vândute la licitația derulată pe parcurusul a trei zile, care a scos la iveală o colecție fascinantă de artefacte care le-au aparținut celor trei icon-uri americane – Hugh Hefner, Marilyn Monroe și Playboy.
O parte din scenariul ultimului film al lui Marilyn Monroe, Something’s Got To Give, a fost licitată pentru 57 150 de dolari, iar notițele cu scrisul de mână al actriței au fost licitate pentru 25 400 de dolari.
Scenariul conține și înscrisuri de-ale vedetei pe marginea dialogului din film, rămas neterminat. Acesta a fost scris în martie 1962, cu doar cinci luni înainte de moartea lui Marilyn Monroe.

Producția filmului a fost una anevoioasă, chiar plină de obstacole, cu Marilyn Monroe care a refuzat la un moment dat sa mai vină pe platourile de filmare.

La licitație a mai figurat și o fotografie alb-negru cu Marilyn Monroe și cu fostul ei soț, Joe DiMaggio, făcută în 1954, vânduta pentru 16 250 de dolari. Instantaneul a fost făcut în timpul lunii de miere a cuplului la Tokyo. De asemenea, printre obiectele care i-au aparținut sex-simbolului de la Hollywood se mai numără și un tub de ruj Elizabeth Arden, creat special pentru actriță în nuanța care a consacrat-o- un oranj corai, licitat pentru 65 000 de dolari. Rujul creat special pentru Marilyn poartă numele de cod “Orange Pink like Miss I./ sample 05022/ May 2, 1960” și a devenit cel de-al doilea cel mai scump ruj licitat vreodată în istorie. O salopetă de satin în culoarea lavandei, pe care Monroe a purtat-o într-un pictorial pentru publicația Life, în 1958, s-a licitat pentru 29 250 de dolari.
Foto: Hepta