Hilary Duff e însărcinată cu copilul No 3

Actrița și cântăreața Hilary Duff (33 de ani) a anunțat că așteaptă cel de-al treilea copil, al doilea cu actualul ei soț, muzicianul Matthew Koma (37 de ani).
Hilary Duff mai are un fiu, Luca Cruz, de opt ani (al cărui tată este fostul hocheist canadian Mike Comrie), și o fiică, Banks Violet, în vârstă de 2 ani. Anunțul sarcinii a fost făcut de cuplul Duff- Koma cu ocazia aniversării de doi ani a fiicei lor.
”Creștem! Mai ales eu!” A scris Hilary Duff pe contul ei de Instagram, alaturi de o fotografie în care i se poate vedea sarcina.
”Carantina a fost amuzantă. Bebelușul #3 – 2021” – a adăugat fericitul tată.
Hilary Duff joacă în prezent în serialul Younger, în rolul editorului de carte new-yorkez Kelsey Peters. Filmările pentru serialul de succes au fost reluate recent, iar Hilary a fost nevoită sa se mute din vila ei din Beverly Hills într-un apartament din New York. Acesta este cel de-al șaptelea și ultimul sezon din serialul în care protagonistă este actrița Sutton Foster – interpreta personajului Liza Miller, o femeie trecută de 40 de ani care se dă mai tânără cu 20 de ani pentru a răzbate în viață ca femeie singură, divorțată, fără perspective profesionale.
Hilary Duff s-a căsătorit cu Matthew Koma în decembrie 2019, cu câteva zile înainte de Crăciun, iar nunta a avut loc în curtea casei lor din Los Angeles. Cei doi s-au cunoscut în 2015, când au colaborat la înregistarea albumului lui Hilary – Breathe In, Breathe Out.
Foto: Hepta, Instagram