Intră în atmosfera de Halloween, cu cele mai înfricoșătoare cărți: Top 10 cărți horror

Apetitul pentru lecturi înfricoșătoare, nopți nedormite și fiori pe șira spinării par să-și aibă începuturile odată cu apariția romanului gotic al secolului al XVIII-lea. Iar cea mai bună metodă de a porni la drum spre lecturarea romanelor horror ar fi bifarea câtorva cărți care, din punct de vedere istoric, stau la baza acestui gen. Și ce perioadă mai bună pentru a intra în atmosfera aceasta sumbră, dacă nu de Halloween?
Dacă te-ai întrebat vreodată care a fost primul roman horror, răspunsul pare să fie titlul The Castle of Otranto, scris de Horace Walpole în anul 1764. Scriitorul a pus baza noului roman gotic, inspirând astfel, o nouă generație de romancieri care i-au urmat exemplul. Printre aceștia se numără Clara Reeve, Ann Radcliffe și Matthew Lewis care au adus un plus de popularitate romanului gotic prin intermediul operelor care tratează teme precum frica, moartea și, în unele cazuri, dragostea.
Romanul gotic a căpătat cu adevărat succes începând cu secolul al XIX-lea, când au fost puse pe hârtie capodopere precum Frankenstein de Mary Shelley, întreaga operă poetică a lui Edgar Allan Poe, nuvela lui Charles Dickens, Poveste de Crăciun, dar și operele în versuri semnate de Samuel Taylor Coleridge, ori Lord Byron.
O altă operă de căpătâi a erei victoriene și a genului horror, rămâne Dracula, scrisă de Bram Stoker, roman care are și în ziua de astăzi meritul de a crea trenduri literare și cinematografice, o adevărata oază de inspirație pentru cultura pop.
Astăzi, poate cel mai cunoscut autor de ficțiune horror este Stephen King, supranumit și „the King of horror”. Regele ocupă primele locuri pe listele de lectură ale pasionaților de suspans și mister. Fiecare titlu nou întărește și mai mult credința cititorilor referitoare la abilități sale de a vedea „dincolo de văl”.
Beletristica este cea mai bine vandută categorie de carte pe Libris.ro, urmată de cartea de Dezvoltare personala și Cărțile pentru copii. În ultimii ani, volume din genul horror și thriller sau regăsit constant în topul celor mai vândute cărți de beletristică. Fata din tren (Paula Hawkins) și Soția tăcută (A.S.A. Harrison) sunt titluri de thrillere recente care captivează cititorii români în perioada aceasta. a precizat Loredana Tudor, marketing manager Libris.ro.
Top 10 cărți horror:
- IT – Stephen King
- Cimitirul animalelor – Stephen King
- Jocul îngerului – Carlos Ruiz Zafon
- Ochii întunericului – Dean Koontz
- Shining – Stephen King
- Casa bântuită – Shirley Jackson
- Mort la datorie – Stephen King
- Omul de cretă – C.J. Tudor
- Dracula – Bram Stoker
- Fata care s-a jucat cu focul. Seria Millennium Vol.2 – Stieg Larsson
Dacă horror e prea mult, ce zici de thriller?
Dacă fantasticul poveștilor cu fantome și case bântuite nu sunt pe placul tău, atunci te invităm să acorzi o șansă genul thriller, care s-a bucurat de o popularitate extraordinară în ultimele decenii. În acțiunea romanelor thriller pot apărea și fenomene paranormale, dar, de multe ori, experiența înfricoșătoare a lecturării lor reiese din folosirea cu dibăcie a suspansului și a celor mai întunecate gânduri și acțiuni, aduse la viață de cele mai sinistre personaje.
Thrillerul este de multe ori asociat romanului polițist, caracterizat prin alegerea personajelor întruchipate de spioni sau luptători în război. Nimic nu este mai înfricoșător decât descoperirea celor mai macabre gânduri din mintea unui criminal. Nimic nu este mai fantastic decât lucrurile de care sunt capabili cei cu mintea întunecată. De aceea, thrillerul, în pofida caracterului fictiv sperie, macină și îngrozește prin această mică portiță lăsată deschisă spre realitate.
Dacă romanul horror ne aduce fiori, dar păstrează acel portal închis prin convingerea că vampirii nu există și că fantomele nu ne pot bântui cu adevărat, romanul thriller se bazează tocmai pe inducerea acestei nesiguranțe, a barierei întredeschise dintre real și ficțiune.
O altă sursă de lectură care te va ține treaz noaptea sunt distopiile. Prin natura lor, aceste opere pictează cea mai sumbră și pesimistă versiune a viitorului speciei umane. Capodopere precum „O mie nouă sute optzeci și patru” semnată de George Orwell, „Fahrenheit 451” de Ray Bradbury, „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood sau „Să nu mă părăsești” a laureatului Nobel pentru literatură Kazuo Ishiguro, promit să te ajute să îți creezi atmosfera perfectă sezonului dedicat Halloween-ului.