Jane Fonda își sfidează vârsta și normele sociale

Jane Fonda apare într-o ipostază sexy-șic prin care își sfidează vârsta și normele sociale și militează anti-consumerism prin declarații conform cărora a renunțat la cumpărături și poartă haine vechi de 30 de ani.
Jane Fonda este la 82 de ani, una dintre cele mai vizibile activitaste dintre vedetele de la Hollywood și își face auzite cu fiecare ocazie opiniile legate de diverse cauze pe care le susține. Cel mai recent, actrița a militat într-un interviu acordat publicației Interview pentru moderație, anticonsumerism și protejarea mediului și a declarat că a renunțat să mai facă shopping.
”Nu mai trebuie să facem atâta risipă și trebuie să ne mulțumim cu mai puțin. Încerc să nu-mi mai cumpăr nimic nou, nu mai iau haine noi. Dar îmi este ușor, am multe haine și încă port articole pe care le am de 30 de ani ”, a declarat Jane Fonda. Actrița a pozat în ipostaze șic-power, cu cizme de latex și un pardesiu roșu.
Jane Fonda este cunoscută încă din anii 60 pentru activismul său în susținerea diverselor cauze sociale și a menționat că s-a trezit de multe ori pusă pe lista neagră la Hollywood din cauza opiniilor ei incomode, pe care n-a ezitat niciodată să și le fac publice, sub orice formă, chiar dacă a fost și arestată pentru acest lucru de câteva ori.
Foto: Interview