La o cafea, la șosea 

Cum arătau cafenelele de odinioară? Cum se bea cafeaua în Bucureștiul interbelic? Ce preferau cei care ieșeau pe o cafea pe Calea Victoriei? Citiți mai departe. 

Text de Ioana Popa.

Alăturarea cuvintelor „cafea și Viena” sau „cafea și Veneția” nu prea mai uimește publicul contemporan. Odată cu introducerea culturii cafenelei vieneze pe lista patrimoniului mondial imaterial UNESCO, în 2011, savurarea unei cafele în atmosfera tradițională a unei astfel de cafenele s-a instalat rapid pe lista cu activități de neratat a turiștilor ce vizitează capitala Austriei. În mod similar, vizitatorul ce ajunge în Veneția are pe listă o oprire la faimoasa cafenea Florian, ce de mai bine de 300 de ani își întâmpină oaspeții în piața San Marco. Care este însă povestea cafelei în București și cum și-a lăsat ea amprenta asupra capitalei?

Primul pas. Prima cafenea din București atestată documentar apare în a doua jumătate a secolului al XVII-lea și era amplasată central, în apropierea hanului Șerban Vodă (astăzi în locul acestuia găsim clădirea Băncii Naționale de pe strada Lipscani), fiind administrată de un ienicer din garda sultanului. Un secol mai târziu, domnitorul Alexandru Ipsilanti îi oferea posibilitatea armeanului Stefan Altîntop să deschidă o cafenea-prăvălie, ce avea să devină inițial loc de întâlnire pentru cei care veneau cu treabă la domnitor și mai târziu un local frecventat de poetul Mihai Eminescu, care se oprea aici adesea când venea la redacția ziarului Timpul, aflată în imediata apropiere. Cafeneaua de atunci există și astăzi, desigur clădirea fiind supusă modificărilor și renovărilor, și poartă în prezent numele de Cafeneaua Veche.

Spre finalul secolului al XVIII-lea, alături de cafenelele turcești încep să își facă apariția și așa numitele ‚,cafenele europene’’. Pe lângă mobilierul și decorațiunile interioare mai selecte, acestea se distingeau și prin prezența meselor de biliard. Creșterea numărului de cafenele și a prăvăliilor unde se vindea cafeaua va duce mai apoi la apariția unei bresle a cafegiilor. 

Cafeneaua literară. Începând de pe la jumătatea secolului al XIX-lea, tinerii cu posibilități materiale, care își permiteau să plece la studii în orașe precum Viena sau Paris, capătă un obicei pe care nu doresc să îl abandoneze odată cu întoarcerea în țară, acela al petrecerii timpului de calitate în cafenelele devenite astfel ,,intelectuale’’. Astfel, România se va situa printre primele țări europene în care și-a făcut apariția boema și cafeneaua literară. La finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea cafeneaua literară era privită ca o reală instituție bucureșteană și constituia rampa de lansare a tinerelor talente literare. Matematicianul și poetul Dan Barbilian, cunoscut mai bine publicului sub pseudonimul literar Ion Barbu, considera cafeneaua literară un ,,cabinet de lucru’’, în timp ce Tudor Arghezi o privea drept ,,o universitate’’. Dacă la început cafenelele se deschideau în vecinătatea hanurilor, cele de mai târziu vor fi de multe ori amplasate la parterul hotelurilor, iar cele mai cunoscute dintre acestea erau situate pe Podul Mogoșoaiei, Calea Victoriei de astăzi.

Una dintre primele cafenele literare bucureștene, ce a funcționat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost deschisă vizavi de fosta clădire a Teatrului Național și a purtat numele proprietarului, Fialkovski. La scurt timp de la deschidere, una dintre publicațiile locale ale vremii anunța că în nou deschisul spațiu vor putea fi consultate pe lângă jurnale românești și o serie de jurnale germane sau franțuzești. Localul beneficia de asemenea de două săli destinate divertismentului, una în care se putea juca biliard și una unde se puteau juca table sau domino. Datorită poziției, cafeneaua a rămas cunoscută în epocă și sub numele de Cafeneaua Operei (la acea vreme la Teatrul Național existau și spectacole de operă) și vreme de mai bine de 40 de ani pragul său a fost trecut de actori, profesori, avocați sau poeți.

Șvarț și alte tradiții. O cafenea literară mult mai cunoscută poate publicului a fost cafeneaua Capșa, deschisă în 1891 în locul în care o găsim și astăzi. De această dată vorbim atât despre o ,,cafenea a scriitorilor și artiștilor’’, cât și despre un loc de întâlnire al oamenilor politici, care, se spune, preferau de multe ori să ia decizile politice la o ceașcă de cafea și nu în Parlament. O tradiție la Capșa, în materie de cafea, era șvarțul. Aici băutura se prepara o singură dată pe zi, dimineața, în cantitate mare. Ritualul începea cu fierberea a 10-15 litri de apă în care se adăuga apoi, în proporții egale, cafea și cicoare. Fiertura era ulterior strecurată și lichidul obținut purta denumirea de șvarț. La Capșa acesta era servit cald, alături de zahăr cubic și de un pahar cu apă rece. Epoca șvarțului se încheie odată cu venirea regimului comunist și tot atunci atmosfera boemă de odinioară, din fostele ,,cafenele literare’’ dispare. Dorința de socializare și plăcerea consumului cafelei de calitate nu s-a pierdut însă cu trecerea anilor. Astfel, în prezent, locuitorii capitalei sau turiștii ce vin să o descopere se pot plânge de multe aspecte, dar cu siguranță nu de lipsa cafenelelor de specialitate, astăzi Bucureștiul aflându-se în top 10 orașe europene din punct de vedere al numărului localurilor de prăjire și servire a cafelei.

Ioana Popa este vicepreședinte al Asociației Coolturale Nouă Ne Pasă! și coordonatorul programului cultural Interesting Times Bureau. A absolvit masterul de Patrimoniu din cadrul Facultății de Istorie, Universitatea din București și prezintă cu plăcere poveștile orașului tuturor celor ce o urmează la pas prin capitală, fie ei localnici, oameni care lucrează în diferite corporații sau turiști.

Foto: Hepta.