Mădălina Ghenea, într-un film alături de Al Pacino și de Lady Gaga

Mădălina Ghenea (33 de ani), model și actriță româncă, a fost distribuită în cel mai așteptat film al anului, House of Gucci, în care se pare că va interpreta, cel mai probabil, rolul Sophiei Loren. În film mai joacă Lady Gaga, Adam Driver, Al Pacino, Jeremy Irons și Jared Leto.
Producția regizată de Ridley Scott prezintă drama familiei Gucci, după ce moștenitorul prestigioasei case de modă italiene, Maurizio Gucci, a fost împușcat în 1995 la ordinul fostei lui soții, Patrizia Reggiani. Rolurile principale sunt interpretate de Lady Gaga (Patrizia Reggiani), Adam Driver (Maurizio Gucci) și de Al Pacino (Aldo Gucci, unul dintre fiii fondatorului casei Gucci). Premiera filmului House of Gucci este programată pentru data de 24 noiembrie 2021. Filmările se desfășoară în mare parte în Italia, iar Mădălina Ghenea a fost văzută filmând scene alături de Al Pacino și de Lady Gaga la Roma.
Scenariul filmului este scris de Robert Bentivegna, bazat pe cartea Sarei Gay Forden, The House of Gucci: A Sensational Story of Murder, Madness, Glamour, and Greed.
Inițial, rolul interpretat de Jeremy Irons, cel al lui Rodoflo Gucci (unul dintre fiii fondatorului casei de moda, Guccio Gucci), îi fusese alocat lui Robert DeNiro, dar actorul s-a retras între timp din proiect.
Adevărata Patrizia Reggiani (72 de ani), cea pe care o interpreteaza în film Lady Gaga, a declarat pentru presă că o enervează faptul că artista o întruchipează în pelicula lui Ridley Scott, fără să fi avut bunul simț să o întâlnească mai întâi. Aceasta a adăugat că iritarea ei nu are legătură cu banii, cu faptul că nu a fost recompensată material pentru că povestea ei a inspirat filmul. ”Nu vreau să primesc niciun ban pentru acest film!”, a spus Reggiani, care a fost eliberată din închisoare în 2016, după ce a fost acuzată de asasinarea fostului ei soț, cu care are două fiice, și a stat în închisoare timp de 18 ani.
Foto: Hepta