Papa Francisc a încetat din viață la 88 de ani

Papa Francisc

În dimineața aceasta Vaticanul a anunțat decesul suveranului pontif. Papa Francisc a încetat din viață la 88 de ani, după o serie de probleme de sănătate care îi agravaseră starea. La doar o zi după un discurs impresionant ținut în fața creștinilor, Papa Francisc părăsește această lume lăsând-o cu un mesaj de pace și de speranță.

Papa Francisc este una dintre figurile pe care nu le vom uita niciodată. După o viață petrecută în slujba Bisericii, suveranul pontif ne lasă un puternic îndemn la pace, iubire, bunătate și toleranță, așa cum niciun alt cleric nu făcut-o înaintea sa.

Considerat de mulți un personaj controversat datorită deschiderii sale către subiectele considerate până acum tabu de către Biserică, Papa Francisc ne-a învățat de-a lungul anilor să ne bucurăm de dimensiunea noastră umană pe deplin, predând învățătura creștină prin compasiune, veselie, răbdare, toleranță, înțelegere și bunătate. Prezența sa a inspirat miliarde de oameni din diferite medii. Nu s-a fericit niciodată să își arate micile bucurii din afara Vaticanului, cum ar fi fotbalul și muzica, dar nici să-și exprime viziunea asupra lumii, transmițând numeroase mesaje adresate atât marilor leaderi politici, cât și mai marilor Bisericii. Este autorul unor reforme importante din cadrul Bisericii Catolice, dar și un militant pentru drepturile fundamentale ale omului. A fost permanent la curent inclusiv cu progresele medicinei, îndemând populația să adopte tratemente corespunzătoare, mai ales în perioada pandemiei. Papa Francisc a privit întotdeauna cu toleranță minoritățile și a încercat să le integreze, în misiunea sa pentru pace. Chiar și în duminica Paștelui, în ciuda stării sale precare, Papa Francisc a reușit să țină un discurs prin care ne-a încurajat pe toți să credem în pace și să nu ne pierdem speranța.

Primul papă de origine argentiniană și tot primul născut și crescut în afara Europei din secolul 8 până azi, Papa Francisc rămâne unul dintre cei mai importanți oameni contemporani, de care chiar am avut privilegiul să ne apropiem cu ocazia vizitei sale din România, în 2019. Învățăturile sale vor rămâne mult timp în memoria tinerilor generații, de care papa a reușit să se apropie prin jovialitatea sa.

Foto: hepta.ro

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Vrei să fii în ritm cu AlistMagazine?

Pe aceeași temă