Rihanna lansează o colecție de haine destinată femeilor însărcinate

Însărcinată cu cel de-al doilea copil, Rihanna lansează o mult-așteptată colecție de haine destinată femeilor gravide.
Rihanna (35 de ani) activează deja pe piața de fashion de câțiva ani și, chiar dacă n-a avut succesul așteptat cu primele ei colecții de haine, a căror producție a fost întreruptă la un moment dat, din cauza neprofitabilității, acum speră să aibă mai mult noroc cu linia ei de articole destinată femeilor însărcinate.

”Am vrut să arăt că e posibil să fii sexy și să te simți bine ca mamă”, a declarat artista, care va naște în lunile următoare cel de-al doilea copil. Rihanna are deja un fiu, în vârstă de un an și trei luni, RZA, cu partenerul ei, ASAP Rocky. Cea de-a doua sarcină a venit ca o surpriză pentru cântăreață, care a aflat că așteaptă cel de-al doilea copil din întâmplare, fără s-o planifice. Artista și-a afișat sarcina în premieră astă-iarnă, în cadrul spectacolului Super Bowl.
Stilul vestimentar adoptat de Rihanna în ambele sarcini este unul ieșit din comun și cu greu poate fi catalogat ca fiind unul de maternitate. Artista și-a arătat extravaganța vestimentară cu fiecare apariție de-ale ei în public, cu haine care îi evidențiau sarcina și formele. Departe de a fi un stil clasic, Rihanna nu fuge de croieli îndrăznețe și de decupaje care lasa multă piele la vedere. Rihanna s-a impus deja pe piața lenjeriei intime cu multiplele ei colecții lansate sub brandul Savage x Fenty, iar acum țintește către segmentul mamelor și viitoarelor mame cu colecția capsulă.

Noua colecție capsulă este creată de însăși Rihanna și conține trei noi modele de bustiere și un tricou supradimensionat cu imprimeu. Mărimile variază de la XXS la 4XL, iar prețurile variază de la 35 la 60 de dolari. ”Noua colecție-capsulă își propune să acorde încredere și confort mamelor aflate în diferitele etape ale vieții”, spune Rihanna. ”Îmi doresc să arăt că e posibil să fii sexy și să te si simți bine ca părinte”.
Designul celor trei bustiere maternity este inspirat de unele dintre cel mai bine vândute articole ale brandului Savage x Fenty, iar acestea sunt disponibile în mai multe culori – Savage x Cotton , Floral Lace și Savage Not Sorry. Modelel sunt create pentru noile mame și pentru femeile gravide și au un design funcțional, special creat pentru alăptare, cu bretele ajustabile etc.
Tricoul din colecția Maternity a Rihannei are un mesaj amuzant- Make More Babies – Faceți mai mulți copii. Rihanna a ales să fie ea însăși model pentru colecția ei, alături de bebelușul RZA, alături de alte modele cu copii mici.
Foto: Hepta, Dennis Leupold