3100 români au transformat participarea lor la a noua ediție a Race for the Cure România în analize medicale gratuite pentru femeile vulnerabile.
Cea mai importantă cursă caritabilă dedicată sănătății s-a bucurat de susținerea autorităților locale și centrale, numeroase personalități, reprezentați ai Corpului Diplomatic la București, școli și licee, dar și de companii care au înțeles importanța implicării într-o astfel de cauză.
Ediția din acest an, desfășurată sub egida Administratiei Prezidențiale, sub Patronajul Ambasadei Italiei la București, având parteneri instituționali: Complexul Național Sportiv Arcul de Triumf, Federația Naționala de Fotbal, Federația Națională de Rugby, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Crucea Roșie Română, a adus, pe lângă prezența la cursa fizică din București, posibilitatea locuitorilor din alte orașe din țară sau din diaspora să susțină și să doneze pentru femeile din România pentru prevenția și depistarea cancerului de sân și de col uterin, prin intermediul platformei europene www.raceforthecure.eu/ro, care va fi activă pentru donații până la sfârșitul lunii noiembrie 2023.
Pentru înscrierea unui adult suma donată a fost de 60 de lei, care se va transforma într-un test Babeș-Papanicolau, iar 4 înscrieri reprezintă o mamografie gratuită pentru o femeie vulnerabilă, oferite prin Unitatea Medicală Mobilă Renașterea sau pacientelor oncologice la Centrul Medical de Excelență Renașterea din București.
Fundația Renașterea a pregătit surprize pentru toate categoriile de vârste și două tombole: una pentru participanții la cursa de alergare/plimbare, dar și una dedicată învingătoarelor în lupta cu cancerul, care au luat parte la evenimentul din acest an pe Stadionul Național Arcul de Triumf. Premiile la cele două tombole au constat în: bijuterii oferite de Kultho forever Diamonds, un weekend pentru două persoane la Poiana Brașov oferit de Ana Hotels, un weekend pentru doua persoane la Eforie Nord oferit de Ana Hotels Europa, vouchere valorice oferite de Hervis, voucher Fred Astaire Dance Studio Bucuresti.
Pentru toți cei prezenți au fost pregătite: program de încălzire pe muzică, jocuri distractiv-educative pentru copii, fotografii la minut, dar și momente inedite de petrecere a timpului alături de familie, prieteni și alți cunoscuți.
Ca și în edițiile anterioare și în acest an a fost apreciată competiția între echipe (licee, ambasade, companii) pentru cea mai numeroasă echipă de voluntari, cea mai gălăgioasă, amuzant costumată, generoasă sau inimoasă echipă. Au participat 115 echipe, printre care s-au numărat și Echipele Ambasadei Italiei și a Statelor Unite.
Premiile echipelor câștigătoare au fost oferite de Membrele Boardului Fundației Renașterea: Mihaela Geoană, Cristiana Copos, Veronica Savanciuc, Camelia Șucu, Andreea Mihai, Adriana Cazacu, Amalia Năstase si directorul fundației – Cătălina Negară
Trofeele Team for the Cure au fost oferite pentru: Ambasada Italiei – cea mai numeroasă echipa de Ambasada, Allianz Trade – cea mai numeroasă echipă a unei companii, Echipa Jean Monnet – Cea mai numeroasă echipă a unei școli, Echipa Catena Racing Team – Cea mai inimoasă echipă, Liceul ICHB – Cea mai numeroasă echipă de voluntari, Echipa ZAZU – Cea mai generoasă echipă, Cec Bank Ranning Team – Cea mai gălăgioasă echipă, Happy Walks – cea mai inedit costumată echipă.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…