Deoarece metoda constelațiilor familiale implică lucrul cu grupuri de oameni care creează reprezentări spațiale ale relațiilor și conexiunilor din familia lor, este firesc ca răspunsurile să vină și ele într-un mănunchi – de cinci, mai exact. Hedi Hoka ne prezintă 5 curiozități despre constelațiile familiale.
În cartea sa, Dr. psiholog Hedi Hoka ne arată cum grija pentru membrii familiei ne împinge adesea să le asimilăm problemele și dificultățile. Și când ajungem să trăim drama unor alte generații, repetăm inconștient comportamentele, reacțiile și tiparele predecesorilor noștri.
Constelațiile familiale se adresează sufletului, nu minții, cu toate că, implicit, au efect și asupra gândirii noastre. Ele nu reprezintă o nouă metodă de mindfulness sau un mod de a atrage abundența, ci o călătorie interioară, pentru identificarea și rezolvarea problemelor emoționale și a conflictelor din trecut.
În constelațiile familiale, nu salvăm clienții, îi însoțim. De asemenea, nici nu vindecăm. Nici nu avem cum. Pentru că singurul în măsură să vindece este însuși clientul. Facilitatorul arată drumul spre vindecare. Dar asta nu înseamnă că se sustrage din rolul de terapeut. Responsabilitatea ghidajului îi aparține facilitatorului. De aceea susțin că munca în vindecarea lui personală este de dorit să fie una continuă, dacă îmbrățișează această profesie.
Această călătorie spre vindecare nu are un capăt, este un proces continuu de integrare a părților pierdute și nevindecate în noi. Îmi aduc aminte că am fost odată întrebată dacă toată viața trebuie să ne vindecăm. Și am răspuns zâmbind că, uneori, avem și pauze. Vindecarea emoțională nu este o linie dreaptă sau continuă, ci, mai degrabă, un proces care se desfășoară în diferite etape, iar fiecare persoană are propriul ritm și traseu de vindecare.
Vindecarea emoțională nu se referă doar la înlăturarea simptomelor negative cu care suntem inconfortabili, ci și la dezvoltarea unor abilități emoționale și de viață care să ne ajute să gestionăm situațiile dificile care apar în viitor într-un mod optim. De aceea învățarea este o componentă esențială în vindecare.
Deși constelațiile se realizează în grupuri de persoane, vindecarea este un proces individual și personal, iar fiecare persoană trebuie să găsească metodele și abordările care să funcționeze cel mai bine pentru ea. Atunci când vine vorba de vindecare, eu merg pe principiul inginerului: „Dacă ceva funcționează, lasă-l așa. Nu te băga.” Ce funcționează pentru o persoană poate să nu funcționeze pentru alta. Dar poate să funcționeze altceva. Și, din nou, este firesc să fie așa. Pentru că vindecarea are 8 miliarde de forme de manifestare, exact câți suntem pe acest pământ.
Despre constelații familiale cititi mai multe in cartea In adâncul inimii: Vindecarea prin metoda constelatiilor familiale, de Hedi Hoka.
Alist Designers boutique: Idei de cadouri pentru Secret Santa
Ți-a picat la Secret Santa colega care adoră bijuteriile? Ați organizat un mic joc în familie și ai…
John Galliano părăsește casa de modă Maison Margiela după zece ani
Designerul britanic John Galliano pleacă din funcția de director artistic al casei de modă franceze Maison Margiela după…
Colecția de Spumante Millesime Cotnari, lansate la Artmark cu etichete semnate de cinci artiști români
Cotnari a adus un omagiu atât rafinamentului, cât și tradiției vinurilor românești spumante cu un eveniment exclusivist care…
Cine a câștigat MasterChef 2024?
Câștigătoarea Masterchef 2024 a fost desemnată Georgiana Ene. Concurenta show-ului culinar a plecat acasă cu un premiu de…
Kate Moss, din nou singură
Kate Moss e o femeie singură și fără obligații după ce a pus capăt relației de nouă ani…
Robert De Niro și Ben Stiller, în Meet the Parents 4
Robert De Niro, Ben Stiller, Teri Polo și Blythe Danner se află în discuții pentru a juca într-o…
Un Crăciun magic cu Lidl Deluxe
Sărbătorile sunt întotdeauna magice alături de familie și prietenii dragi. Dacă n-ai pus pe lista lui Moș Crăciun…
Alist Bazar. Noutățile săptămânii
Ca în fiecare săptămână, vă ținem la curent cu noutățile și lansările din această perioadă. Iată ce ne-a…
Kate Middleton, pe lista scurtă a Personalităților Anului, alături de Kamala Harris, Elon Musk și Donald Trump
Prințesa de Wales Kate Middleton se află pe lista scurtă a personalităților anului, clasament realizat de publicația Time….
Sebastian Stan, actorul de origine română, dublu-nominalizat la Globurile de Aur
Nominalizările la Globurile de Aur au fost anunțate ieri, iar una dintre cele mai plăcute surprize l-a constituit…